Prim-vicepreşedintele PNL, Raluca Turcan, acuză că bugetul pe 2017 a fost prezentat "mincinos" de către PSD-ALDE, nefiind suficienţi bani pentru salarii...
Prim-vicepreşedintele PNL Raluca Turcan a scris duminică, pe Facebook, că la rectificarea bugetară din luna august se vor tăia „masiv” bani de la...
Premierul Sorin Grindeanu a evitat să spună dacă la rectificarea bugetară de peste câteva luni urmează să se taie din bugetul MApN, în condiţiile în...
Plenul reunit al Camerei Deputaţilor şi Senatului a decis miercuri, cu 201 voturi „pentru”, 81 „împotrivă” şi 12 „abţineri” retrimiterea la...
Guvernul va fi nevoit să ia măsuri, dacă cifrele bugetare vor arăta la fel de rău după primele trei luni ca la finele lunii ianuarie, cu venituri în...
Vicepremierul Sevil Shhaideh a declarat, sâmbătă, la Ploieşti, întrebată dacă se aşteaptă la o rectificare negativă a bugetului pe acest an cauzată de...
Decizia corectă în cazul celor două rectificări bugetare făcute de Guvernul Cioloş în 2016 ar fi fost ajustarea negativă atât a veniturilor, cât şi a...
Comisiile de buget-finanţe din Parlament solicită Birourilor Permanente reunite să le prelungească până pe 15 februarie termenul de depunere a raportului,...
Preşedintele Comisiei de buget-finanţe din Senat, Viorel Arcaş, a declarat miercuri, la finalul audierilor privind rectificările bugetare pozitive realizate...
Plenul reunit al celor două Camere a aprobat, luni, anchetarea de către comisiile de buget ale Parlamentului a situaţiei privind nerealizarea unor venituri de...
Comisiile de buget-finanţe ale Camerei Deputaţilor şi Senatului au termen 30 de zile pentru întocmirea raportului în legătură cu OUG privind rectificarea...
Comisiile de buget-finanţe ale Camerei Deputaţilor şi Senatului vor face o anchetă asupra procedurii şi veridicităţii datelor care au stat la baza celor...
Proiectul de hotărâre privind rectificarea bugetului municipiului Bucureşti pe 2016 a fost aprobat, miercuri, în şedinţa Consiliului General, cu 29 de...
Vlad Alexandrescu, fost ministru al Culturii, a intervenit în disputa online dintre Ionuţ Vulpescu şi Corina Şuteu, ocupant al fotoliului ministerial, legat...
Bugetul Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS) a fost suplimentat la rectificarea de miercuri cu aproape 1,14 miliarde de lei, 271 de milioane de lei...
Ministerul Finanţelor a realizat proiectul primei rectificări bugetare din acest an, care urmează să fie aprobată de Guvern, care prevede majorarea...
Guvernul va tăia, la prima rectificare bugetară din acest an, bugetele ministerelor Transporturilor, Agriculturii, Culturii, Administraţiei Publice şi...
Consiliul General al Municipiului Bucureşti (CGMB) a aprobat, joi, rectificarea bugetului Capitalei, RATB, Centrul pentru Protecţia Plantelor şi Biblioteca...
Ministrul Finanţelor, Anca Dragu a declarat, miercuri, după şedinţa de Guvern, că Executivul are la dispoziţie ”fonduri de rezervă şi cheltuieli din...