Una dintre figurile stângii radicale în Germania pune luni bazele unui nou partid populist care vrea să facă concurenţă extremei drepte, aflată în plină...
Doi profesori, Laura Nickel, în vârstă de 34 de ani, şi Max Teske, în vârstă de 31 de ani, au fost hărţuiţi până au plecat de la Colegiul Mina Witkojc...
Partidul Alternativa pentru Germania (AfD, extremă dreapta) a trecut un nou prag electoral, prin alegerea unui primar al unei localităţi, la o săptămână...
Patru activişti de extremă stânga au fost condanaţi la închisoare cu executarea, miercuri, la Dresda, din cauza agresării unor neonazişti şi membri ai...
Cancelarul german Olaf Scholz şi conducătorii celor 16 landuri negociază miercuri o consolidare a controalelor la frontieră şi o facilitare a expulzărilor -...
Conflictul energetic dintre Berlin şi Moscova a intrat vineri într-o nouă etapă, prin punerea de către Germania, sub administrare, a activităţilor...
Fostul cancelar german Gerhard Schröder, un apropiat al lui Vladimir Putin, vizat de critici în urma invaziei Ucrainei de către Rusia, urmează să plece din...
Justiţia germană a condamnat joi un fost angajat al unei societăţi de securitate informatică la doi ani de închisoare - cu suspendare -, acuzat de faptul...
Guvernul german a adoptat miercuri un proiect de lege care reabilitează militarii discriminaţi din cauza orientării lor homosexuale, atât în cadrul armatei...
Un incendiu - controlat rapid de către pompieri - a avut loc miercuri pe emlematicul şantier de reconstrucţie a castelului regilor Prusiei la Berlin, soldat cu...
Candidatul Die Linke (stânga radicală) Bodo Ramelow a fost ales miercuri, după o lună de paraliezie, ministru-preşedinte al landului german Turingia, după...
Uniunea Creştin Democrată (CDU, conservatori) a cancelarului Angela Merkel este nevoită fie să voteze cu un candidat al extremei stângi în Turingia, fie să...
Trei paruri cu diamante datând din secoul al XVIII-lea, de o valoare ”inestimabilă”, au fost furate luni din Muzeul Dresdei, în Germania, care deţine o...
Un element ”conştiincios şi disciplinat”, atestă KGB-ul cu privire la comportamentul considerat exemplar al tânărului Vladimir Putin, actualul...
Un carnet Stasi pe numele ”mr. (maior) Vladimir Putin”, actualul preşedinte rus, un fost agent KGB staţionat în Germania în anii '80, a fost găsit la...
Zidul Berlinului, care a căzut în bucurie şi în lacrimi în 1989, urmează să fie reconstruit aproape 30 de ani mai târziu, în parte, temporar, în vederea...