Uniunea Creştin Democrată (CDU, conservatori) a cancelarului Angela Merkel este nevoită fie să voteze cu un candidat al extremei stângi în Turingia, fie să se abţină şi să facă jocul extremei drepte, miercuri, pentru a ieşi din blocajul din această regiune, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

A doua oară în decurs de o lună, aleşii Parlamentului acestui land din fosta RDG urmează să-şi aleagă preşedintele.

În februarie, alegerea surprinzătoare a candidatului micului Partid Liberal (FDP) cu voturile CDU şi Partidului Alternativa pentru Germania (AfD, extremă dreapta) a provocat un seism politic în Germania.

Alegerea lui Thomas Kemmerich cu voturile AfD, devenită a doua forţă regională a încălcat un tabu din perioada postbelică.

BLESTEM

În urma acestui scandal, liderul liberal a fost nevoit să renunţe în 24 de ore la funcţie, paralizând instituţiile.

Această criză politică a avut repercusiuni până la vârful CDU, iar protejata lui Merkel Annegret Kramp-Karrenbauer, supranumită AKK, a renunţat să mai conducă partidul şi să candideze la fotoliul de la Canelarie în 2021, din cauza lipsei de autoritate în faţa subordonaţilor săi din Turingia.

Iar până la urmă un adevărat blestem pare că a cuprins regiunea, una dintre cele mai defavorizate din Germania. Noul coronavirus ameninţă în ultimele ore dinainte organizarea scrutinului.

Un membru al grupului parlamentar CDU, care ar fi fost expus covid-19, a fost nevoit să fie supus depistării, care s-a dovedit, marţi seara, negativă. În caz contrar, alegerile ar fi fost amânate sine die.

Odată cu disiparea acestei ultime ameninţări, în alegeri se înfruntă Bodo Ramelow de la Die Linke (extrema strângă), preşedintele în exerciţiu al regiunii, şi Bjorn Höcke, liderul local al AfD.

Höcke, în vârstă de 47 de ani, este liderul facţiunii celei mai radicale a AfD - ”Aripa” -, supravegheată de serviciile de informaţii.

În mod violent xenofobă, această aripă a AfD nu ezită să pună în discuţie cultura spăşirii pentru crimele naziste, soclul identităţii germane postbelice.

Ramelow, în vârstă de 64 de ani, care şi-a pierdut majoritatea de stânga în alegerile regionale din octombrie, urmează să fie susţinut de Partidul Social-Democrat (SPD, centru-stânga). Însă el are nevoie de încă patru voturi pentru a atinge majoritatea absolută de 46 de voturi.

Liberalii, pe care alegerea lui Kemmerich i-a aruncat într-o criză gravă, ar urma să se abţină.

Toate privirile se îndreaptă astfel asupra conservatorilor din CDU, care fac cărţile în acest scrutin.

HAOS

Partidul lui Merkel, care îşi alege la 25 aprilie un nou preşedinte şi probabil candidat la funcţia de cancelar anul viitor, a exclus până acum să voteze cu candidaţi extremei stângi, din cauza presupuselor legături ale acesteia cu fostul regim est-german.

Candidaţii la succesiunea lui Kramp-Karrenbauer împărtăşesc această reticenţă.

Friedrich Merz - inamicul jurat al cancelarului Angela Merkel şi care încearcă să se adreseze surselor conservatoare ale partidului -, dar şi candidaţi mai moderaţi ca Armin Laschet - conducătorul landului Renania de Nord-Westfalia - şi Norbert Röttgen - un fost ministru al Mediuluii - resping orice vot cu Die Linke.

Cadre CDU - inclusiv liderul Tineretului CDU Tilman Kuban - militează la rândul lor ca aleşii lor să se abţină.

Însă, pe plan local, luările de poziţie sunt mai ambigue.

Fără să dea un consemn clar în favoarea Die Linke, mai mulţi lideri - ca noul lider al grupului parlamentar CDU în Turingia Mario Voigt - au îndemnat în ultimele zile aleşii ”să nu se sustragă responsabilităţilor pe care le au”. Alegătorii ”vor ca haosul să dispară”, a subliniat el.

Ramelow se vrea de asemenea încrezător. Un politician cu experienţă, el crede, după ce s-a consultat cu toate grupurile politice, în afară de AfD, că poate obţine ”suficiente voturi de la grupurile parlamentare democratice” pentru a fi ales.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.