Combatanţi din cadrul Hashd al-Shaabi din Irak au fost ucişi în atacuri aeriene efectuate de cptre Statele Unite, a anunţat luni această influentă coaliţie...
Serviciile americane de informaţii arată, într-un raport foarte aşteptat, că nu există probe ale exitenţei extratereştilor, însă recunoaşte că nu are...
Iranul a încercat - fără succes - să lanseze un satelit în spaţiu, la jumătatea lui iunie, şi pare să vrea să încerce o nouă lansare, potrivit...
Retragerea forţelor americane din Afganistan ar putea fi încetinită, din cauza înaintării talibanilor pe teren, anunţă Pentagonul, subliniind că acest...
Casa Albă susţine o abrogare a unei legi promulgate în 2002 în vederea autorizării Statelor Unite să intre în război împotriva Irakului lui Saddam...
Secretarul american al Apărării, Lloyd Austin, a emis o directivă care prevede mai multe iniţiative pentru contracararea Chinei, au spus miercuri oficiali ai...
Pentagonul a anunţat marţi că a retras jumătate din trupele şi echipamentele sale militare din Afganistan, transmite Reuters.
Procesul a 14 presupuşi complici ai comandourilor jihadiste care au comis atentatul terorist de la 13 noiembrie 2015 la Paris urmează să aibă loc la un...
Armata americană îşi recunoaşte responsabilitatea în moartea a 23 de civili în 2020, în principal în operaţiuni în Afganistan, într-un raport al...
Forţele americane din Afganistan se pregătesc să restituie afganilor principala bază militară americană, Bagram, până la 20 iunie, într-o nouă etapă a...
Guvernul american, care urmează să publice luna viitoare un raport privind ”fenomene aeriene neidentificate” consideră că aeronave misterioase zărite în...
Gardienii Revoluţiei, armata ideologică a Republicii islamice iraniene, denunţă marţi un comportament ”neprofesionist” al Marinei americane (US Navy) la...
O navă a Pazei de Coastă aparţinând Marinei americane (US Navy) a tras tiruri de avertisment vizând peste 12 nave iraniene care s-au apropiat de submarinul...
Statele Unite au anunţat eşecul unui test al unei rachete balistice intercontinentale (ICBM) de tip Minuteman III - la decolare -, au precizat că racheta nu...
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski îndeamnă armata ucraineană să rămână în stare de alertă şi dă asigurări că forţele ruse pot reveni ”în...
Desfăşurarea militară rusă la frontiera cu Ucraina este mai mare decât în 2014, când Rusia a invadat Crimeea, denunţă Pentagonul, care refuză să...
Rusia ar putea invada Ucraina în următoarele săptămâni, evaluează comandantul suprem american al armatei americane în Europa, generalul Tod Wolters, care...
Moscova acuză NATO şi Statele Unite că transformă Ucraina într-un ”butoi cu pulbere” din cauză că susţin această ţară, aflată într-un război...
Tensiunile între Kiev şi Moscova au crescut cu un nivel după ce preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a îndemnat NATO să accelereze aderarea Ucrainei...
Armata americană a semnat un contract important - în valoare de aproape 22 de miliarde de dolari - cu Microsoft, în vederea furnizării unor căşti de...
Şefii statelor majore ale armatelor rusă şi americană au discutat la telefon, pe fondul unor îngrijorări cu privire la o intensificare a tensiunilor în...
Pentagonul a prelungit cu două luni misiunea apărării Capitoliului încredinţată unor mii de militari din cadrul Gărzii Naţionale americane, după atacul...
Joe Biden a limitat folosirea de către armata americană a atacurlor cu avioane fără pilot (drone) vizând grupări jihadiste în afara teatrelor de război...
Statele Unite au ucis cel puţin 17 combatanţi din cadrul coaliţiei paramilitare irakiene proiraniene Hashd al-Shaabi, în atacuri aeriene la frontiera dintre...
Aproximativ o treime dintre membrii Forţelor armate americane refuză să se vaccineze împotriva covic-19, în pofida unui nivel puternic de contaminare în...