Mogulul media Rupert Murdoch s-a logodit pentru a şasea oară, s-a aflat joi, de această dată cu Elena Zhukova, un cercetător pensionat, scrie The Guardian.
Rupert Murdoch a demisionat din funcţia de preşedinte al Fox Corp şi News Corp, două dintre cele mai mari companii media din lume, punând capăt unei cariere...
Reforma pensionării din Franţa, care prevede creşterea vârstei ieşirii la pensie de la 62 la 64 de ani şi a provocat violenţe, a fost evocată pentru a...
Prezentatorul emblematic al Fox News Tucker Carlson, care anima o emisiune foarte privită seara la postul preferat al conservatorilor americani, părăseşte...
Miliardarul Rupert Murdoch, în vârstă de 92 de ani, şi Ann Lesley Smith, cu 25 de ani mai tânără, şi-au anulat logodna la doar câteva săptămâni după...
Fostul premier britanic Boris Johnson a încasat 315.000 de euro pentru un discurs pe care l-a susţinut în octombrie în Statele Unite în faţa unor...
Tabloidul New York Post a anunţat că a fost ”piratat” de către unul dintre angajaţii săi, după publicarea unor articole şi tweeturi care îndeamnă la...
Rupert Murdoch a demarat un proces care ar putea recrea imperiul său media, prin reunirea News Corp şi Fox Corp, au dezvăluit vineri cele două companii, la...
Fostul preşedinte american Donald Trump a revenit marţi la Washington - o premieră de când a plecat cu zgomot de la Casa Albă în 2021 şi după haosul...
Fotomodelul Jerry Hall a depus, vineri, oficial, actele de divorţ de soţul ei miliardarul Rupert Murdoch, după şase ani de căsătorie, scrie Reuters.
Un nou serial documentar, „The Murdochs: Empire of Influence”, va avea premiera pe CNN+, atunci când serviciul de streaming va fi lansat în primăvară, a...
Grupul american de presă News Corp, care publică The Wall Street Journal şi cotidienele britanice The Times şi The Sun, anunţă vineri că a fost vizat, în...
Grupul News Corp al lui Rupert Murdoch, proprietarul Fox News, a anunţat că înfiinţează un nou post de televiziune în Regatul Unit - Talk TV - care să...
Realizatorul şi prezentatorul de televiziune Piers Morgan, care a părăsit în primăvară postul ITV după comentariile făcute la adresa ducesei de Sussex, se...
Fostul director general al grupului 21st Century Fox James Murdoch, fiul magnatului Rupert Murdoch, a demisionat din Consiliul de Administraţie al News Corp,...
James Murdoch, în prezent director general al companiei Twenty-First Century, a devenit favorit pentru înlocuirea lui Elon Musk în funcţia de preşedinte al...
O falie în securitatea unei aplicaţii mobile a Partidului Conservator britanic a dezvăluit temporar, sâmbătă, datele personale ale miniştrilor şi...
Directorul general al Apple, Tim Cook, şi Rupert Murdoch, s-au numărat printre invitaţi la primul dineu de stat organizat de preşedintele american Donald...
Birourile de la Londra ale companiei Fox, al cărei preşedinte este Rupert Murdoch, au fost percheziţionate de anchetatori de la Comisia Europeană în urma...
Compania 21st Century Fox, fondată de Rupert Murdoch, a propus vânzarea Sky News către Disney, dacă acest lucru va ajuta la înlăturarea îngrijorărilor...
Compania Comcast concurează cu 21st Century Fox pentru achiziţionarea televiziunii britanice Sky, cu o ofertă de 22,1 de miliarde de lire sterline, care o...
Rupert Murdoch l-a numit „idiot” pe Donald Trump, la acea vreme preşedinte ales în Statele Unite ale Americii, după ce au avut o conversaţie telefonică...
Rupert Murdoch a provocat un val de critici la adresa lui, după ce a acordat un interviu, joi, în care a dat de înţeles că nu recunoaşte gravitatea...
Rupert Murdoch l-a sunat pe Randall Stephenson, directorul executiv al AT&T, de două ori în ultimele şase luni, şi au discutat despre cumpărarea postului de...
Televiziunea Fox News a fost retrasă din Marea Britanie, marţi, de compania 21st Century Fox, deţinută de familia lui Rupert Murdoch, în timp ce guvernul...