Cei patru şefi de servicii din Poliţia Locală Bucureşti care au fost trimişi în judecată de DNA pentru abuz în serviciu urmează să fie suspendaţi din...
Fostul director al Direcţiei Generale de Poliţie Locală Bucureşti Ion Ţincu şi alţi patru şefi de servicii din instituţie au fost trimişi în judecată...
Consilierii locali din Arad au aprobat, marţi, în premieră naţională, o hotărâre prin care oraşul devine partener al Waze Connected Citizens, platformă...
Atribuţiile poliţiei locale în domeniul protecţiei mediului vor include şi monitorizarea depozitelor de deşeuri, în scopul prevenirii declanşării unor...
Poliţia Locală din Galaţi ar putea primi în rândurile sale un număr de 20 de voluntari, selectaţi pe baza unor criterii, care vor participa la acţiuni...
Liberalii au stabilit sâmbătă, la Neptun, ca în sesiunea legislativă din această toamnă să promoveze şi să susţină cinci legi pentru administraţia...
Primarul Sectorului 5, Daniel Florea, a postat pe pagină personală de Facebook imagini cu poliţişti locali care au intervenit, inclusiv cu spray lacrimogen,...
Guvernul a adoptat vineri, printr-o hotărâre, un regulament prin care angajaţii din administraţia publică locală vor putea beneficia de sporul pentru...
Poliţia Locală Timişoara patrulează cu o şalupă pe Canalul Bega pentru a monitoriza evenimente negative cum ar fi copaci căzuţi în apă, obiecte de mari...
Ministrul desemnat al Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, a declarat joi, la Parlament, că îi roagă pe cei din administraţia publică locală să înceapă...
Secretarul general adjunct al PSD, Codrin Ştefănescu, a declarat sâmbătă, pentru News.ro, că decizia Comitetului Executiv Naţional cu privire la excluderea...
Un grup de 14 parlamentari PNL a depus o lege prin care să permită, explicit, poliţiştilor locali să dirijeze traficul, să legitimeze şoferi şi să aplice...
Ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, a declarat, luni, la Antena 3, că grila de salarizare pentru administraţia publică locală prevăzută în Legea...
Poliţia Locală Cluj-Napoca a prezentat, vineri, un segway, cumpărat cu 14.000 de lei, care va fi folosit în misiunile de patrulare în zona Parcului Central...
Secretarul general din cadrul confederaţiei Cartel Alfa, Petru Dandea, a declarat marţi, la finalul discuţiilor din Comisia de muncă a Camerei Deputaţilor pe...
Ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, a anunţat că proiectul Legii salarizării unitare nu prevede cuantumul salariilor din administraţia publică locală,...
Un protest faţă de poluare organizat în faţa unei foste rafinării din Ploieşti şi la care şi-a anunţat participarea Miron Cozma, în calitate de...
Mai multe supermarketuri şi shaormerii din Sectorul 4 al Capitalei au fost amendate de Poliţia Locală cu aproape 400.000 de lei pentru că vindeau produse...
Fostul şef al Poliţiei Locale Vaslui Laurenţiu Turbatu a fost condamnat definitiv la patru ani de închisoare cu executare pentru delapidare, fals intelectual...
Preşedintele Comisiei de muncă a Camerei, deputatul PSD Adrian Solomon, a declarat marţi, la Parlament, că este „anormal” ca salariile unor funcţionari...
Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a afirmat luni, la finalul Adunării generale a primarilor de municipii, că membrii Guvernului au „priceperea şi...
Mai multe depozite de mobilă din Sectorul 4, care nu aveau acord de funcţionare, au fost amendate cu aproape 200.000 de lei de poliţiştii din cadrul...
Premierul Sorin Grindeanu a afirmat, luni, în cadrul Adunării Generale a Asociaţiei Comunelor din România, că, în ultimele săptămâni, şi-ar fi dorit să...
Veniturile actorilor şi altor categorii de artişti cresc de miercuri cu 50%, iar indemnizaţiile angajaţilor din administraţia locală sunt majorate cu 20%,...
Aproximativ 40 de persoane au protestat, sâmbătă seară, în faţa Prefecturii Constanţa, fiind nemulţumite de administraţia locală. Oamenii au reclamat,...