Poliţia Locală din Galaţi ar putea primi în rândurile sale un număr de 20 de voluntari, selectaţi pe baza unor criterii, care vor participa la acţiuni alături de poliţiştii locali, ulterior putând avea întâietate în vederea angajării. Conducerea instituţiei va solicita Consiliului Local emiterea unei hotărâri în acest sens, având în vedere deficitul de personal.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Şeful Poliţiei Locale Galaţi, Petrică Hahui, a anunţat, miercuri, într-o conferinţă de presă, că va transmite o propunere către Primăria Galaţi în vederea emiterii unei hotărâri de Consiliu Local pentru atragerea de voluntari.

"Ne-am propus să aplicăm prevederile legii nr. 78 din 2014 privind voluntariatul, deja am dispus ca poliţiştii locali gălăţeni să identifice un număr de persoane, bineînţeles persoane cu calităţi de a spriji Poliţia Locală. Dorim să propunem Primăriei emiterea unei hotărâri de Consiliu Local cu privire la acest voluntariat. Voluntarii Poliţiei Locale Galaţi vor purta insigne, ecuson, legitimaţie, aşa cum prevede legea. Îi vom pregăti la Poliţia Locală Galaţi şi îi vom folosi în toate acţiunile Poliţiei Locale pe domenii: siguranţă rutieră, control comerţ, protecţia mediului, disciplina în construcţii şi în alte scopuri", a spus Hahui.

El a precizat că oricine care îndeplineşte anumite condiţii poate deveni voluntar al Poliţiei Locale, în sensul să nu aibă cazier, să aibă un comportament civic normal, să aibă putere de convingere şi să poată aplica anumite măsuri.

"Pensionarii pot fi primiţi, şi ei pot fi voluntari; îi putem folosi pentru furnizarea de informaţii de acolo unde se pot comite contravenţii, tot pe ei, că vârsta impune şi respect, îi vom folosi şi în acţiuni, dar cu precădere ne vom orienta şi către persoane cu vârsta mai tânără", a mai spus Hahui.

Şeful Poliţiei Locale a mai afirmat că voluntarii pot primi certificate prin care se va atesta că ei au activat în cadrul instituţiei, lucru care i-ar putea ajuta în vederea angajării.

"Se fac contracte, vor avea caracter oficial, vor fi înregistrate, le putem elibera adeverinţe, iar în finalul legii se spune că în anumite situaţii, gen concursuri, poate chiar la Poliţia Locală, pot primi cumva un vot pozitiv sau vor fi selecţionaţi cu precădere în acest segment, dacă dau randament, bineînţeles", a mai declarat Hahui.

El a spus că este nevoie de 20 de voluntari pentru a suplini deficitul de personal existent în momentul de faţă la Poliţia Locală Galaţi.

"Avem nevoie de voluntari pentru că este clar că numărul de poliţişti locali este insuficient în prezent la nivelul acestui municipiu care este un municipiu greu. Poliţia Locală acţionează cu un poliţist la o mie de locuitori, dar municipiul este cu tradiţie cu criminalite crescută. Se impune folosirea acestor voluntari, suntem pe schemă acoperiţi în proporţie de 97%, dar din analiza noastră rezultă însă că suntem puţini", a mai spus Hahui.

La nivelul Poliţiei Locale Galaţi schema de personal prevede existenţa unui număr de 300 de poliţişti locali, dar în prezent sunt numai 283, restul posturilor nefiind deocamdată bugetate. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.