Cei patru şefi de servicii din Poliţia Locală Bucureşti care au fost trimişi în judecată de DNA pentru abuz în serviciu urmează să fie suspendaţi din funcţie până la soluţionarea definitivă a cazului, susţine Direcţia Generală de Poliţie Locală şi Control din cadrul Primăriei Capitalei.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Potrivit Legii 188/1999 privind statutul funcţionarilor publici, şefii serviciilor Achiziţii, Juridic, Buget şi Contabilitate, adică cei trimişi în judecată de procurorii anticorupţie, urmează să fie suspendaţi din funcţie până la soluţionarea definitivă a cauzei, spune Poliţia Locală Bucureşti într-un comunicat transmis miercuri seară.
 
Conform sursei citate, în acest caz, Gabriela Firea, Primarul Capitalei, a dispus, între primele măsuri ale mandatului său, efectuarea unor cercetări amănuntite de către Corpul de Control al primarului general, iar în baza rezultatelor anchetei, care au arătat nereguli grave în privinţa contractelor semnate de Poliţia Locală cu respectiva societate comercială, au fost luate măsurile legale care se impuneau. 

Fostul director al Direcţiei Generale de Poliţie Locală Bucureşti Ion Ţincu şi alţi patru şefi de servicii din instituţie au fost trimişi în judecată de procurorii DNA, pentru abuz în serviciu. Ei sunt acuzaţi că ar fi încheiat cu o firmă contract prin care au fost externalizate ilegal serviciile de patrulare, intervenţie, constatare contravenţii şi aplicare sancţiuni, iar angajaţi ai acestei societăţi ar fi fost asimilaţi celor ai Poliţiei Locale din Primăria Capitalei, fiind menţionaţi drept agenţi ai acestei structuri atât în contracte, cât şi într-o dispoziţie emisă ilegal de Ion Ţincu. Astfel, Primăriei Capitalei i-ar fi fost creat un prejudiciu de aproape 400.000 de euro.

Potrivit DNA, fostul director al Direcţiei Generale de Poliţie Locală şi Control din Primăria Capitalei a fost trimis în judecată pentru abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată. De asemenea, au fost deferiţi justiţiei alţi patru şefi ai Poliţiei Locale - Mihaela Cărnaru, şef Serviciu Buget Financiar în cadrul Direcţiei Generale de Poliţie Locală şi Control, Gabriel Andrei, şef Serviciu Achiziţii Investiţii, Carmen Barbu, la data faptelorşef Serviciu Juridic şi Camelia Ionescu,   la data faptei şef Serviciu Contabilitate, toţi fiind acuzaţi de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată. 

 

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.