Imagini satelitare par să surprindă gropi comune în apropiere de Mariupol, iar oficiali locali acuză Rusia de faptul că a îngropat în aceste gropi până...
Cadavre ale unui număr de nouă civili au fost descoperite miercuri la Borodianka, în apropiere de Kiev, dintre care unele prezintă ”semne de tortură”, a...
Patru autobize de evacuare au reuşit să plece din portul ucrainean Mariupol, anunţă joi vicepremierul ucrainean Irina Vereşcuk, relatează AFP.
Doi oficiali ucraineni de rang înalt sunt pregătiţi să se îndrepte spre oraşul asediat Mariupol pentru a negocia evacuarea soldaţilor şi a civililor...
Cinci militari ucaineni care apărau ultima redută aflată sub controlul forţelor ucrainene la Mariupol, în sud-estul Ucrainei, s-au predat, iar 140 de civili...
Rusia a predat Ucrainei peste 76 de ucraineni, dintre care 60 de soldaţi şi 16 civili, în al cincilea schimb de prizonieri de război de la începutul invaziei...
Dorinţa Statelor Unite de a guverna lumea este de vină pentru situaţa din Ucraina, declară ministrul rus de Externe Serghei Lavrov într-un interviu acordat...
Forţele ruse au bombardat districtul Osnovianskyi din oraşul Harkov, Ucraina, luni, în jurul orei locale 11:50. Atacul s-a soldat cu moartea a doi civili,...
Între 100.000 şi 130.000 de civili s-ar afla la mariupol, asediaţi şi bombardaţi, fără apă şi fără hrană, iar Rusia a blocat complet ajutoare...
Cinci atacuri ”puternice” cu rachete ruse au vizat luni oraţul Liov, în vestul Ucrainei, de obicei cruţat de confruntări armate, anunţă primarul şi un...
Organizaţia Naţiunilor Unite a înregistrat peste 1.900 de civili ucişi de la începutul invaziei ruse în Ucraina, dar a avertizat că „cifrele reale sunt...
Vicepremierul Ucrainei Irina Vereshchuk a declarat că sâmbătă au fost convenite nouă coridoare umanitare pentru evacuarea civililor, inclusiv din oraşul...
Autorităţile din Ucraina au anunţat, vineri, că mai puţine persoane au fost evacuate, respectiv 2.864, 363 din Mariupol, transmite BBC.
Peste 400 din cei 500 de civili morţi găsiţi în gropile comune din oraşul ucrainean Bucea par să fi fost ucişi prin împuşcare, a declarat primarul...
Treizeci de prizonieri ucraineni au fost eliberaţi într-un nou schimb de prizonieri cu Rusia, anunţă Kievul joi, la cinci zile după eliberarea a 12 militari...
ONU a anunţat, miercuri, "4521 de victime civile în Ucraina: 1932 morţi şi 2589 răniţi”, din 24 februarie, asigurând totuşi "că cifrele reale sunt mult...
Secretarul general al ONU Antonio Guterres anunţă miercuri că un ”armistiţiu general” în scopuri umanitare ”nu (pare) posibil în prezent” în...
Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE) constată încălcări flagrante ale trupelor ruse după ce au invadat Ucraina şi se declară...
Ucraina este ”o scenă a crimei”, denunţă miercuri, într-o vizită la Bucea, în apropiere de Kiev, unde au fost găsiţi numeroşi morţi civili după...
Şapte persoane au fost ucise prin împuşcare de către militari ruşi, marţi, într-o casă, într-un sat din regiunea Herson, în sudul Ucrainei, anunţă...
Peste 10.000 de civili au murit în oraşul Mariupol, de la startul invaziei, a anunţat primarul Vadim Boicenko, potrivit The Guardian.
Vicepremierul ucrainean Irina Vereşciuk a declarat că 4.354 de persoane au fost evacuate luni din zonele în care luptele continuă, inclusiv câteva sute din...
Armata germană pregăteşte un prim zbor de evacuare a unor răniţi civili ucraineni de la începutul invaziei ruse, la 24 februarie, declară luni un purtător...
Guvernatorul oraşului Doneţk din estul Ucrainei, Pavlo Kirilenko, a anunţat că cinci persoane au fost ucise în urma bombardamentelor în regiune. El a spus...
Ministerul Apărării a oferit o actualizare a informaţiilor despre situaţia din Ucraina, inclusiv dovezi că Rusia a vizat civili.