Tricolorii vor evolua cu banderole negre la Belfast şi se va ţine moment de reculegere, miercuri, la meciul cu Irlanda de Nord, din Liga Naţiunilor, în memoria victimelor incendiului de la Spitalul Piatra Neamţ, informează frf.ro.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

La solicitarea Federaţiei Române de Fotbal, tricolorii au primit acceptul UEFA pentru a purta banderole negre la Belfast în partida oficială cu Irlanda de Nord.

Totodată, forul continental a acceptat păstrarea unui moment de reculegere în startul partidei.

"Mulţumim Federaţiei nord-irlandeze pentru acceptarea acestui demers şi transmitem condoleanţele lor pentru familiile victimelor, delegatului UEFA la partidă pentru sprijin şi forului continental pentru acceptarea iniţiativei noastre", a anunţat FRF.

Zece pacienţi au murit în urma unui incendiu care a izbucnit sâmbătă la secţia de Terapie Intensivă a Spitalului Judeţean Piatra Neamţ. Alte şapte persoane, inclusiv medicul Ioan Cătălin Denciu, care a încercat să salveze bolnavii, au fost rănite.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.