Gimnasta Larisa Iordache a reluat antrenamentele pentru finala la bârnă din 3 august, după accidentarea suferită în calificări, diagnosticul fiind de entorsă la metatarsiene.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Gimnasta a efectuat o examinare RMN după accidentarea de la aterizarea de pe bârnă din calificările de duminică, iar diagnosticul de entorsă la metatarsiene (piciorul stâng) a inclus şi recomandarea de pauză.

Iordache a făcut infiltraţii şi fizioterapie, iar de marţi a reluat pregătirea pentru finala la bârnă din 3 august, în care s-a calificat cu a patra notă (14.133).

”Larisa Iordache şi-a reluat antrenamentele! După infiltraţii şi fizioterapie, supravegheată de antrenorii Lăcrămioara şi Cristi Moldovan, Larisa se pregăteşte pentru finala la bârnă din 3 august! Eşti puternică, Larisa, suntem alături de tine!”, a transmis şi FR Gimnastică.

Finalele pe aparate la JO de la Tokyo sunt programate între 1-3 august, cea la bârnă urmând să aibă loc în cea de-a treia zi.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.