HILS Development , unul dintre cei mai activi dezvoltatori imobiliari din Bucureşti, anunţă lansarea Fazei 2 HILS Republica, proiectul de regenerare urbană dezvoltat în estul Capitalei, în imediata apropiere a Halei Laminor şi la 750 de metri de staţia de metrou Republica.
Noua etapă vine în continuarea dezvoltării marelui proiect şi a interesului înregistrat pentru prima fază, vândută în proporţie de 98%.
HILS Republica transformă o fostă zonă industrială, abandonată timp de peste 30 de ani, într-un nou cartier urban, dezvoltat pe principiile „oraşului de 15 minute”. Întregul proiect se întinde pe o suprafaţă de aproximativ 180.000 mp şi integrează locuinţe, spaţii comerciale, zone verzi şi de relaxare, precum şi facilităţi dedicate sportului.
„Rezultatele primei faze confirmă interesul pentru proiect şi, mai ales, pentru tipul de dezvoltare pe care îl propunem la HILS Republica. Mergem dincolo de construcţia apartamentelor şi transformăm o fostă platformă industrială într-o comunitate conectată la oraş şi gândită pentru viaţa de zi cu zi. Faza 2 reprezintă următorul pas în dezvoltarea acestui proiect mixed-use şi continuă viziunea noastră de regenerare urbană pe termen lung”, spune Ionuţ Negoiţă, Fondator & CEO HILS Development.
358 de apartamente în Faza 2 HILS Republica
Dezvoltată pe o suprafaţă de 6.924 mp, Faza 2 va cuprinde două clădiri cu regim de înălţime 2S+P+11E şi nivel duplex, cu un total de 358 de apartamente.
Mixul rezidenţial a fost conceput pentru a răspunde unor nevoi diverse de locuire şi va include 44 de garsoniere, 92 de studiouri duble, 118 de apartamente cu 2 camere, 40 de apartamente cu 2 camere + birou, 44 de apartamente cu 3 camere şi 20 de duplexuri cu 3 şi 4 camere.
Locuinţele vor fi dotate cu încălzire în pardoseală şi suprafeţe vitrate înalte, soluţii care urmăresc creşterea confortului şi valorificarea luminii naturale.
Aproape 2.800 mp de spaţii verzi şi o zonă pietonală fără acces auto
Un element important al noii faze este organizarea spaţiului dintre cele două clădiri ca zonă exclusiv pietonală, fără acces auto. Din suprafaţa Fazei 2, 2.791 mp vor fi dedicaţi spaţiilor verzi, iar zona dintre blocuri va integra un loc de joacă pentru copii şi spaţii amenajate pentru relaxare.
Conceptul urmăreşte separarea zonelor dedicate pietonilor de circulaţia auto şi crearea unui spaţiu comun care să încurajeze interacţiunea şi viaţa de comunitate.
Mai multe informaţii despre HILS Republica sunt disponibile pe pagina oficială a proiectului.
Despre HILS Development
Fondată de antreprenorul Ionuţ Negoiţă, HILS Development are 21 de ani de experienţă în industria imobiliară şi un portofoliu de aproximativ 12.000 de locuinţe construite şi vândute. Compania dezvoltă proiecte rezidenţiale şi mixed-use de mari dimensiuni, cu accent pe regenerarea urbană, sustenabilitate, accesibilitate şi conectivitate.
În prezent, portofoliul HILS Development cuprinde şapte proiecte rezidenţiale dezvoltate în estul şi nordul Capitalei. Prin proiectele sale, compania urmăreşte dezvoltarea unor comunităţi bazate pe principiile „oraşului de 15 minute”, în care locuirea este conectată la transport public, spaţii comerciale, servicii şi zone de relaxare.




























