IGSU: La incendiul din Parcul Naţional Domogled, se intervine prioritar în apropiere de Băile Herculane; cele mai multe focare, în amonte de Cascada Cociului/ Incendiul de la Băile Olăneşti, pe o suprafaţă considerabilă, cu multiple focare - FOTO, VIDEO

IGSU: La incendiul din Parcul Naţional Domogled, se intervine prioritar în apropiere de Băile Herculane; cele mai multe focare, în amonte de Cascada Cociului/ Incendiul de la Băile Olăneşti, pe o suprafaţă considerabilă, cu multiple focare - FOTO, VIDEO
FOTO: IGSU

Peste 120 de persoane intervin, miercuri, pentru stingerea incendiului de pădure izbucnit în Parcul Naţional Domogled, judeţul Caraş-Severin, acţiunile prioritare fiind în apropiere de localitatea Băile Herculane. Totuşi, cele mai multe focare se află într-o zonă îndepărtată de oraş, în amonte de Cascada Cociului, unde se doreşte suplimentarea capacităţii de intervenţie. Pe de altă parte, incendiul din apropiere de Băile Olăneşti, judeţul Vâlcea, afectează o suprafaţă considerabilă, fiind multiple focare, arată Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU).

 
Potrivit IGSU, în ceea ce priveşte incendiul din Parcul Naţional Domogled-Valea Cernei, judeţul Caraş-Severin, pompieri, piloţi şi celelalte structuri implicate în intervenţie continuă, miercuri, acţiunile pentru limitarea propagării flăcărilor, cu prioritate în sectoarele de intervenţie din apropierea oraşului Băile Herculane.
 
La acţiunile de stingere participă peste 120 de pompieri, piloţi şi personal al Ocolului Silvic Băile Herculane şi Administraţiei Parcului Naţional Domogled – Valea Cernei, cu tehnica specifică de intervenţie. În sprijinul acestora acţionează două elicoptere Black Hawk ale IGAv, echipate cu dispozitive Bambi Bucket. Cele două elicoptere vor continua misiunile de stingere, cu accent pe zonele de intervenţie situate în proximitatea oraşului Băile Herculane.
 
”Cea mai mare suprafaţă cu focare active se află în amonte de Cascada Cociului, acesta fiind şi cel mai îndepărtat sector de intervenţie faţă de oraşul Băile Herculane. În această zonă se urmăreşte suplimentarea capacităţii de intervenţie, inclusiv prin identificarea unor căi de acces pentru autospeciale de stingere cu capabilităţi de deplasare pe teren accidentat, astfel încât acestea să poată asigura şi alimentarea cu apă. În prima parte a zilei vor fi efectuate noi recunoaşteri aeriene, cu sprijinul echipajului cu dronă şi al elicopterelor Inspectoratului General de Aviaţie. Acestea vor permite evaluarea evoluţiei incendiului pe timpul nopţii şi stabilirea necesarului de forţe şi mijloace pentru fiecare sector de intervenţie”, a arătat IGSU.
 
Potrivit sursei citate, intervenţia este îngreunată de seceta prelungită din zonă.
 
”Lipsa precipitaţiilor din ultimele săptămâni a dus la uscarea în profunzime a litierei şi a materialului lemnos căzut. Caracteristicile vegetaţiei din zonă favorizează, de asemenea, menţinerea şi reaprinderea focarelor. Intervenţia se desfăşoară într-un teren cu relief stâncos, pante abrupte şi diferenţe mari de nivel. Accesul este dificil, iar în numeroase puncte imposibil pentru echipele terestre şi autospecialele de intervenţie. În aceste situaţii, deplasarea către focare se realizează pedestru, pe distanţe mari şi într-un timp îndelungat”, a adăugat IGSU.
 
În ceea ce priveşte incendiul din zona localităţii Băile Olăneşti, judeţul Vâlcea, acesta are multiple focare, pe o suprafaţă considerabilă, în amonte de Mănăstirea Iezer, spre masivul Buila-Vânturariţa.
 
FOTO: IGSU
FOTO: IGSU
 
”În această zonă, arderea se manifestă la nivelul doborâturilor, în turbă şi în stratul consistent de frunze. Intervenţia pompierilor şi a celorlalte structuri este îngreunată de terenul accidentat, de gradul ridicat de uscăciune, precum şi de căile de acces dificile sau, în unele zone, imposibil de utilizat pentru autospecialele de intervenţie”, a menţionat IGSU.
 
Miercuri, la acţiunile de stingere participă peste 50 de pompieri, cu tehnica specifică, alături de personal al Ocolului Silvic, Salvamont şi Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Băile Olăneşti.
 
Marţi, două aeronave C-27J Spartan ale Forţelor Aeriene Române, configurate pentru misiuni de stingere a incendiilor, au intervenit asupra focarelor active, iar misiunile de sprijin aerian vor continua miercuri.
 
De asemenea, un echipaj dotat cu o dronă echipată cu cameră de termoviziune va face recunoaşteri în zona afectată, pentru identificarea şi evaluarea densităţii focarelor active şi pentru configurarea sectoarelor de intervenţie în care vor acţiona pompierii, piloţii şi celelalte structuri implicate.
 
IGSU atrage atenţia că incendiile de vegetaţie uscată se pot extinde rapid, în special în perioadele lipsite de precipitaţii, punând în pericol vieţi omeneşti, gospodării, terenuri agricole, păduri şi habitate naturale.
 
Majoritatea acestor evenimente pot fi prevenite prin respectarea regulilor şi adoptarea unui comportament responsabil. Astfel de fenomene nu sunt izolate la nivel internaţional, iar în contextul schimbărilor climatice, frecvenţa şi intensitatea lor au crescut, ceea ce impune o atenţie sporită şi o responsabilitate mai mare din partea tuturor.
viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Recomandările editorilor
Ultima oră