FC Petrolul şi-a reluat pregătirile în vederea sezonului de primăvară, gruparea ploieşteană având ca obiectiv accederea în primul eşalon.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

„Ne-am reunit destul de devreme, faţă de alţi ani, dar am avut o vacanţă suficient de mare, iar acum trebuie să ne pregătim cât mai bine pentru ceea ce ne va aştepta în această primăvară. Va fi o perioadă foarte importantă, aceasta a acumulărilor, şi cred că avem timpul necesar pentru a pune la punct atât latura fizică, cât şi pe cea tehnico-tactică. Trebuie să începem foarte bine sezonul de primăvară şi suntem obligaţi, practic, să câştigăm primele trei jocuri, ca să ne luptăm apoi, pentru play-off şi pentru promovare”, a spus Viorel Moldovan, conform fcpetrolul.ro.

„Mai sunt doar şase meciuri de disputat în sezonul regular, dar toate sunt extrem de importante şi vor fi hotărâtoare pentru viitorul echipei. Suntem obligaţi să le câştigăm, pentru că obiectivul nostru este promovarea”, a afirmat preşedintele Costel Lazăr.

La primul antrenament al anului, ce s-a derulat pe „Ilie Oană”, sub comanda lui Viorel Moldovan şi a staffului său au fost prezenţi 27 de jucători:

Portari: Raul Avram, Giorgi Kitanov, Flavius Bodea

Jucători de câmp:

Alberto Olaru, Ştefan Bărboianu, Bart Meijers, Andrei Răuţă, John Steven Mondragon, Adrian Nicolae, Antoniu Manolache, Valentin Ţicu.

Pol Roige, Nir Lax, Serge Yvan Ekollo, Alexandru Saim Tudor, Robert-Daniel Enache, Mihai Niţescu, Vlad-Adrian Bogdan, Manuel Botic, Mihai Constantinescu, Mario Bratu, Silviu Pană, Rafael Popovici.

Valentin Balint, Vasile Buhăescu, Steve Leo Beleck, Sory Ibrahim Diarra.

Astăzi a sosit şi Amidu Salifu, în vreme ce Armando Vajushi, Marian Huja, Bryan Mendoza, Joeri Poelmans şi Nicolai Cebotari vor intra, treptat, de zilele următoare, în programul de pregătire al „galben-albaştrilor”.

Singurele noutăţie ale primului antrenament le-au reprezentat, astfel, apariţiile lui Ştefan Bărboianu (32 ani) şi Silviu Pană (29 ani). Ambii au evoluat, ultima dată, pentru Turris-Oltul Tr. Măgurele, iar în această iarnă au semnat angajamente pe durata a unui an şi jumătate.

În cazul lui Bărboianu este vorba, practic, de o revenire în tricoul „galben-albaştrilor”, experimentatul fundaş dreapta bifând 24 de prezenţe pentru Petrolul, în stagiunea 2019-2020. „Mi-am dorit foarte mult să mă întorc şi, bineînţeles, am primit cu inima deschisă propunerea de a reveni aici. Sunt dornic de muncă şi va urma, din punctul meu de vedere, cea mai importantă perioadă, aceea a pregătirilor. Trebuie să punem cu toţii osul la treabă, să ne perfecţionăm, iar dacă vom fi sănătoşi, atunci sunt convins că lucrurile vor merge foarte bine în campionat. Mai sunt şase meciuri de jucat din prima fază, pe care trebuie să le câştigăm, să intrăm în play-off şi apoi să ne luptăm pentru promovare”, a declarat Ştefan Bărboianu.

La rândul său, Silviu Pană a spus că a ales Petrolul pentru că i s-a oferit şansa să joace la o echipă importantă a fotbalului românesc. ”N-am avut ocazia, până acum, să evoluez pentru un club cu tradiţie, aşa cum este Petrolul, şi de aceea am acceptat fără rezerve propunerea de a veni la Ploieşti. Nu îmi cunosc, încă, foarte bine coechipierii, dar ştiu că trebuie să fim o echipă unită şi puternică. Lupta pentru promovare va fi foarte strânsă, nu există nicio favorită certă, dar avem nevoie de un start cu dreptul, să câştigăm primul meci, iar apoi să legăm victoriile”, a afirmat mijlocaşul central.

Altfel, oficialii „lupilor” mai au în vizor câţiva jucători, cu care, în perioada următoare, să completeze lotul. „Aşa cum am mai spus, nu trebuie să bulversăm lotul, ci să găsim elementele de care avem cu adevărat nevoie. Pe Fane Bărboianu l-am vrut şi în vară, însă el apucase să plece până am venit eu, iar în ceea ce-l priveşte pe Silviu Pană, el are profilul pe care îl căutam, acela al unui mijlocaş cu experienţă şi rutină la nivelul primelor eşaloane. Ne mai dorim un vîrf de atac, dar, unul aşa cum aş vrea eu, este destul de greu de găsit, în această perioadă, un fundaş stânga şi, poate, un fundaş central. Sunt mai multe discuţii lansate, rămâne să vedem ce se poate concretiza”, a spus Viorel Moldovan.

În ceea ce priveşte capitolul „plecări”, deocamdată certă este aceea a lui Răzvan Matiş, tânărul jucător întorcându-se la Viitorul Constanţa, la solicitarea formaţiei de prim-eşalon, de care şi aparţine.

Până la finalul săptămânii viitoare, petroliştii se vor antrena la Ploieşti, în regim de semi-cantonament, zilnic urmând să fie programate câte două antrenamente.

Pe 15 ianuarie este preconizat şi primul joc-test al anului, în compania Metalului Plopeni, pentru ca, din data de 16 ianuarie, să debuteze stagiul de pregătire centralizată, acesta urmând să se desfăşoare, date fiind condiţiile speciale impuse de pandemie, în ţară.

„Locaţia exactă a cantonamentului o vom clarifica în aceste zile. Din cauza situaţiei impuse de pandemie, am renunţat la ideea unui stagiu în străinătate, acolo unde existau absolut toate condiţiile, pentru că lucrurile sunt foarte complicate. Din păcate, în ţară este foarte greu de găsit terenuri de iarbă pe care să te poţi pregăti în această perioadă. Ne orientăm la un cantonament în zona Braşovului, la fel cum cum ne vom pregăti în condiţii foarte bune şi acasă”, a precizat preşedintele Costel Lazăr.

Pe parcursul celor două săptămâni ale stagiului se intenţionează şi disputare a trei-patru partide de verificare, printre prosibilele adversare aflându-se prim-divizionara Sepsi Sf. Gheorghe, AFC Odorheiu Secuiesc sau SR Braşov. Programul meciurilor urmează să fie bătut în cuie în funcţie de starea vremii şi a terenurilor disponibile.

Cantonamentul se va încheia în data de 31 ianuarie, iar antrenamentele vor fi reluate după două zile libere. Aşa cum se ştie, debutul oficial în noul an va fi în intervalul 9-11 februarie, atunci când se vor desfăşura meciurile din cadrul optimilor de finală ale Cupei României, fază a competiţiei pentru care, încă, nu s-a efectuat tragerea la sorţi. Campionatul se va relua pe 20 februarie, cu jocurile contând pentru runda cu numărul 16 a eşalonului secund.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.