Echipa Universitatea Cluj a învins miercuri seara, în deplasare, scor 3-1, formaţia CFR Cluj, în etapa a doua din grupa B a Cupei României.
Echipa lui Bergodi a controlat startul de meci şi a reuşit să deschidă scorul după 20 de minute, prin Marius Ştefănescu. Şepcile Roşii au primit apoi penalti, după analiza VAR, în urma unui fault comis în careul gazdelor asupra lui Macalou. Jovo Lukic a executat şi a transformat, în minutul 32. CFR a primit şi ea penalti, în finalul primei reprize, pentru un henţ al lui Macalou, iar Sergiu Buş a înscris de la punctul cu var, în al şaselea minut de prelungire.
Meciul a fost întrerupt pentru câteva minute, în jurul minutului 69, când antrenorul gazdelor, Marius Şumudică, a vrut să-şi scoată jucătorii de pe teren din cauza unor scandări ale fanilor. În cele din urmă lucrurile s-au calmat şi Lukic a mai pus un gol pe tabelă în dreptul lui "U", după ce a profitat de o greşeală uriaşă a unui jucător advers. Era minutul 75 când bosniacul a stabilit rezultatul final, CFR Cluj - Universitatea Cluj 1-3.
Echipa lui Bergodi conduce în grupa B, cu 6 puncte, urmată de trei echipe cu câte 3 puncte - Petrolul, Concordia Chiajna şi CFR Cluj.



























