Echipa bucureşteană Dinamo a învins miercuri seara, pe teren propriu, scor 5-2, fomaţia Chindia Târgovişte, în etapa a doua din Cupa României.
Dinamo a început meciul foarte bine şi a condus cu 2-0 la pauză, prin golurile marcate de Diogo Pinto, în minutele 24 şi 33. Alb-roşii au înscris din nou, după reluare, în minutul 66, când Diogo Pinto a reuşit tripla, iar scorul a fost majorat de Zandbergen, în minutul 84. Finalul s-a jucat pe contre. Dâmboviţenii au înscris prin Rareş Mihai, după o gafă a portarului Roşca, în minutul 86, apoi Bogdan Petre a marcat al doilea gol pentru oaspeţi, în minutul 90, pentru ca Zandbergen să închidă tabela, în minutul 90+3, şi Dinamo - Chindia s-a terminat 5-2.
Elevii lui Campos au şase puncte în grupa D a Cupei României, în care conduc, dar aşteaptă meciul campioanei, Universitatea Craiova.



























