Jucătorul echipei Juventus Torino Cristiano Ronaldo a încălcat restricţiile privind deplasările impuse în lupta împotriva Covid-19 şi a mers într-o staţiune de schi, anunţă presa italiană.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Atacantul portughez s-ar fi dus la Courmayeur, la 150 de kilometri la nord-vest de baza de cantonament a clubului Juventus, pentru a participa la aniversarea iubitei sale, Georgina Rodriguez.

Clubul Juventus a refuzat să comenteze informaţiile, notează AFP.

Georgina Rodriguez, care a împlinit miercuri 27 de ani, ar fi postat un filmuleţ al cuplului pe Instagram. Ea a scos apoi video-ul, dar deja fusese preluat de mai multe site-uri.

Potrivit La Gazzetta dello Sport, Ronaldo şi Georgina au petrecut noaptea de marţi la un hotel din Courmayeur, iar a doua zi au schiat, înainte de a reveni la Torino.

Conform regulilor italiene împotriva coronavirusului, cei doi nu ar fi trebuit să plece din Torino. Ei nu doar că au părăsit oraşul, ci şi regiunea Piemonte, pentru a merge în regiunea vecină Val d'Aosta, unde se află Courmayeur.

Cei doi riscă o amedă de câte 400 de euro.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.