Precizări BNR, în contextul maximelor istorice atinse de euro în raport cu leul: Cursul de schimb leu/euro şi-a accentuat ascensiunea în primele decade din septembrie, iar la finele lunii şi în debutul lui octombrie a avut o creştere abruptă semnificativă

Precizări BNR, în contextul maximelor istorice atinse de euro în raport cu leul: Cursul de schimb leu/euro şi-a accentuat ascensiunea în primele decade din septembrie, iar la finele lunii şi în debutul lui octombrie a avut o creştere abruptă semnificativă

Conducerea Băncii Naţionale a României (BNR) vine cu câteva precizări legate de evoluţia cursului de schimb leu/euro, după ce euro a atins maxime istorice în ultimele zile raportat la leu. Oficialii BNR vorbesc de „o creştere abruptă semnificativă” la finele lunii septembrie şi în debutul lui octombrie, cursul rămânând apoi pe „noul palier.”

În acelaşi timp, oficialii BNR explică şi ce s-a întâmplat cu randamentele pe termen mediu şi lung ale titlurilor de stat, care au cunoscut fluctuaţii importante în ultimele două luni.
"Principalele cotaţii ale pieţei monetare interbancare şi-au prelungit evoluţia liniară în august şi în primele două decade din septembrie, pentru ca ulterior să cunoască ajustări ascendente succesive, mai pronunţate în primele zile din octombrie. La rândul lor, randamentele pe termen mediu şi lung ale titlurilor de stat şi-au mărit fluctuaţiile în prima parte a lunii septembrie şi au înregistrat apoi o creştere considerabilă - în contextul conflictului din Orientul Mijlociu, dar şi pe fondul situaţiei politice interne şi al incertitudinilor asociate -, care s-a corectat în mare parte în primele zile din octombrie. În aceeaşi conjunctură, cursul de schimb leu/euro şi-a accentuat ascensiunea în primele decade din septembrie, iar la finele lunii şi în debutul lui octombrie a consemnat o creştere abruptă semnificativă, rămânând apoi pe noul palier", arată, joi, BNR, într-un comunicat de presă transmis în urma întrunirii Consiliului de Administraţie.
Marţi, 6 octombrie, a fost înregistrat un nou nivel record pentru euro în raport cu leul: 5,3527 lei pentru un euro. Precedentul record fusese raportat în 2 octombrie, când cursul ajunsese la 5,3447 lei pentru un euro.
viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Află mai multe despre
Recomandările editorilor
Ultima oră