Centrul Infotrafic anunţă că, vineri, a fost instituită restricţie pentru maşinile mai mari de 7,5 tone pe DN 1 H, între localităţile Aleşd – Simleu...
Washingtonul adoptă restricţii, iar Delta Air Lines interzice pasagerilor care merg în capitală să aibă arme, înainte de inaugurarea preşedintelui ales...
Suedia, care nu a respins restricţii de circulaţie în pandemie, a raportat un număr record de decese din cauza Covid-19 într-o singură zi, joi, totalul...
Irlanda a anunţat, miercuri, adoptarea celor mai stricte restricţii legate de Covid-19 de la începutul anului trecut, în urma unui ”tsunami” de infecţii...
În faţa epidemiei de Covid-19, Germania va prelungi şi va înăspri măsurile restrictive, îndemnându-şi populaţia să reducă contactele, până la 31...
Italia a decis marţi să amâne redeschiderea liceelor, în cadrul unei prelungiri a restricţiilor împotriva covid-19, în contextul în care Save the...
Scoţia intră din nou, luni, în carantină la nivel naţional, iar restricţiile urmează să rămână în vigoare până în primăvară, potrivit The Times,...
Norvegia va impune noi restricţii pentru a preveni revenirea la creştere a epidemiei de coronavirus, între care interzicerea la nivel naţional a vânzării de...
Papa Francisc i-a criticat pe cei care au plecat în străinătate de sărbători pentru a scăpa de restricţii şi a spus că oamenii ar fi trebuit să...
Grecia va înăspri, începând de duminică, restricţiile impuse în contextul crizei sanitare, astfel că magazinele, librăriile şi saloanele de cosmetică,...
Arhiepiscopul Tomisului, Înalt Prea Sfinţitul Teodosie, a transmis joi noaptea, la finalul Te Deumului oficiat la Catedrala Arhiepiscopală, că mulţumeşte...
Producătoarea de film Ada Solomon, vicepreşedinte în board-ul Academiei Europene de Film, vorbeşte într-un interviu News.ro despre 2020, un an „intens”...
Prim-ministrul britanic Boris Johnson a declarat miercuri seară că „ritmul abrupt” de răspândire a noii variante de coronavirus cere să fie luate măsuri...
Ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, a anunţat că, de miercuri seară, se va circula fără restricţii de viteză pe autostrada Lugoj-Deva, între...
Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere anunţă conducătorii auto că în zilele de joi 31 decembrie 2020, vineri, 1 ianuarie şi...
Şase persoane care au revenit în ultimele săptămâni din Marea Britanie au fost testate pozitiv cu varianta britanică a noului coronavirus SARS-CoV-2, au...
Trei cazuri de contaminare cu varianta britanică a noului coronavirus, mai contagioasă decât tulpina originară, au fost descoperite în Coreea de Sud, au...
Beijingul a înăsprit măsurile ămpotriva Covid-19, din cauza îngrijorărilor că numărul mare al persoanelor care ar călători de sărbători ar putea duce...
Varianta britanică a SARS-CoV-2 a fost descopeiră în Suedia, unde un călător din Regatul Unit a fost testat pozitiv, au anunţat sâmbătă autorităţile...
Ministerul Afacerilor Externe a anunţat că autorităţile turce au prelungit măsurile deja adoptate în contextul pandemiei de COVID-19 şi pentru perioada 31...
Sectorul hotelier din România a fost dur afectat de pandemia covid-19 şi înregistrează 65% pierderi, întrucât unele restricţii sunt în continuare în...
Guvernul britanic a anunţat, miercuri, că mari părţi din Anglia vor fi plasate sub cele mai stricte restricţii pentru combaterea Covid-19, în condiţiile...
Premierul Florin Cîţu a declarat, întrebat despre posibile noi restricţii în această periodă, că numărul îmbolnăvirilor a scăzut sau s-a plafonat, iar...
Comisia Europeană (CE) recomandă statelor membre UE să faciliteze o reluarea a traficului cu Regatul Unit a ”călătoriilor esenţiale”, în vederea...
Premierul interimar Nicolae Ciucă a afirmat luni, la inaugurarea Punctului Mobil de colectare de plasmă convalescentă, de la Spitalul de Urgenţă „Prof....