Ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, a anunţat, vineri după-amiază, că traficul la frontiera cu Ungaria se desfăşoară în condiţii normale şi civilizate, dar a remarcat că încă se practică tranzitul pietonal.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Marcel Vela a făcut o vizită, vineri, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac 1. El a fost întrebat de jurnalişti care este situaţia traficului la frontiera cu Ungaria.

“Traficul se desfăşoară în condiţii normale, civilizate, încă se practică acest tranzit pietonal, asta înseamnă că lumea vine cu diferite mijloace de transport ocazionale. Sper ca în viitor după 1 iunie când transportul internaţional de persoane poate completa această cerere de tranzit şi din partea operatorilor români, acest fenomen să fie cât mai redus. După întâlnirea cu ministrul de interne din Ungaria lucrurile s-au derulat într-un mod corect, aşa cum ne-am înţeles, au fost deschise şi alte puncte de tranzit, au fost stabilite şi deschise două culoare pentru transportul în comun, cu microbuze şi autocare pe Borş şi pe Nădlac 2”, a afirmat Marcel Vela.

El a mai spus că începând de vineri intrarea în România şi ieşirea din Ungaria se pot face la orice şi nu va mai fi acel blocaj creat în urma faptului că autorităţile maghiare permiteau tranzitul între anumite ore. 

Marcel Vela a reamintit că până pe data de 15 iunie persoanele care vin în România vor intra în izolare la domiliciu sau dacă nu pot face acest lucru sau nu îl doresc din diverse motive, atunci vor intra în carantină instituţionalizată.

După ieşirea din starea de urgenţă, la frontiera cu Ungaria s-au format coloane imenze de maşini, aşteptarea durând în unele zile şi 12 ore. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.