LPF: Moment de reculegere în memoria lui Nae Ungureanu, la meciurile din Superligă

LPF: Moment de reculegere în memoria lui Nae Ungureanu, la meciurile din Superligă
FOTO: LPF

Liga Profesionistă de Fotbal (LPF) a anunţat, vineri, că meciurile care se vor disputa în etapa a şaptea a Superligii vor fi precedate de un moment de reculegere în memoria marelui fotbalist Nae Ungureanu.

Nicolae Ungureanu, fost mare fotbalist al Universităţii Craiova şi al echipei naţionale, a încetat din viaţă vineri, la vârsta de 69 de ani.

Născut pe 11 octombrie 1956, Nae Ungureanu a evoluat zece ani pentru ”campioana unei mari iubiri”, cu care a câştigat două titluri de campion naţional şi trei cupe ale României. A fost convocat de 57 de ori la echipa naţională pentru care a înscris un gol.

“În semn de omagiu, toate partidele etapei a 7-a din Superliga României vor fi precedate de un moment de reculegere.

Gino Iorgulescu, preşedintele Ligii Profesioniste de Fotbal, în numele instituţiei pe care o conduce, transmite sincere condoleanţe familiei greu încercate! Dumnezeu să-l odihnească!”, notează LPF pe site-ul oficial.

Meciurile etapei a şaptea a Superligii au loc de astăzi până luni, 31 august.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Recomandările editorilor
Ultima oră