Preşedintele Nicuşor Dan afirmă că şeful Serviciului de Protecţie şi Pază (SPP), Lucian Pahonţu, nu este în situaţia unei persoane care a participat la acţiuni represive la Revoluţia din 1989 sau la mineriadele din anii 1990. ”Eu am văzut un articol de presă care are un titlu care nu este justificat de conţinut. Nu ştiu care e scandalul”, spune Nicuşor Dan.
UPDATE - Preşedintele a precizat că, în baza legislaţiei, în urmă cu 21 de ani s-au făcut verificări la Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii şi s-a constatat că Lucian Pahonţu nu a făcut parte din sistemul represiv al fostului regim comunist.
"Domnul Pahonţu, conform legii din România, când a fost numit, la propunerea preşedintelui, de către Consiliul Suprem de Apărare a Ţării, acum 21 de ani, Consiliul Suprem de Apărare a Ţării a făcut o verificare inclusiv la CNSAS cu privire la a fi făcut sau nu poliţie politică. Din nou repet ce am spus: am citit un titlu, care m-a îngrijorat, am citit un articol şi n-am văzut nimic care să justifice titlul. Asta e analiza mea, la momentul ăsta", a susţinut Nicuşor Dan.
ŞTIREA INIŢIALĂ - "Reprimarea manifestaţiilor de la Revoluţie, respectiv de la Mineriadă, fiecare dintre ele reprezintă o pată în istoria României. Este regretabil că parchetele nu au elucidat până în momentul ăsta şi îmi doresc, dar sunt circumspect că vor reuşi să o facă, trecând aşa de mult timp de la acele evenimente. Asta e unu. Doi: orice persoană care a reprimat, participând la vreuna dintre aceste acţiuni de reprimare, din punct de vedere moral nu are ce să caute într-o funcţie înaltă în statul român. Trei: domnul Pahonţu nu e în această situaţie", a afirmat Nicuşor Dan, joi seară, într-o conferinţă de presă la Chişinău.
El a vorbit şi despre evaluarea pe care a promis la începutul mandatului că o va face cu privire la activitatea lui Lucian Pahonţu.
"O evaluare a Serviciului am făcut-o, cumva, cu propriile simţuri. Mi se pare că serviciul ăsta funcţionează. Din interacţiunea pe care am luat-o cu diverşi ofiţeri în diferite situaţii, care se ocupă în special de paza mea, mi se pare că e un serviciu profesionist şi şi reacţiile serviciilor externe cu care tangenţial m-am intersectat sunt în aceeaşi direcţie. O evaluare managerială n-am făcut special pentru domnul Pahonţu pentru că sunt multe, multe, multe alte restanţe, mult mai importante: o strategie economică, pe care nu o avem, alegerile anulate", a mai afirmat Nicuşor Dan.
El consideră că articolul de presă care îl vizează pe Pahonţu "are un titlu care nu este justificat de conţinut".
"Nu ştiu care e scandalul", a adăugat preşedintele, în acest context.
Preşedintele Nicuşor Dan a subliniat că Serviciul de Protecţie şi Pază (SPP), condus de generalul Lucian Pahonţu, nu este serviciu secret.
Jurnaliştii de la Recorder susţin, în urma unei anchete bazate pe documente şi mărturii, că şeful SPP Lucian Pahonţu, care ocupă această funcţie de peste două decenii, a făcut parte din trupele de represiune trimise la baricada de la Intercontinental în decembrie 1989 şi a fost implicat şi în evenimentele din 13 iunie 1990, din Piaţa Universităţii.
