Un medic care trebuia să predea ministrului Sănătăţii, Sorina Pintea, un memoriu, având stabilită întâlnire, a stat mai multă vreme în frig pe holurile ministerului. ”Ce poate determina un ministru să ne cheme de la câteva sute de kilometri şi apoi să nu te mai primească?” a scris femeia pe Facebook, explicând că documentul pe care trebuia să-l predea a fost semnat de două mii de persoane. Memoriul, care a fost depus până la urmă la Secretariatul Ministerului Sănătăţii, vizează recunoaşterea gărzilor ca vechime în muncă. Ulterior, medicul a scris că a aflat motivul pentru care nu s-au mai întâlnit, acela fiind că Pintea nu fusese anunţată. "M-a asigurat (si o cred, chiar o cred cu adevărat pentru că mi-a dat câteva amănunte esenţiale pe care numai dumneaei le ştia şi cu mine), că nu a fost anunţată. M-a durut mâhnirea din vocea dumneaei..era chiar tristă ca s-a interpretat aşa", scrie medicul pe Facebook.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

UPDATE: "Acum am răspunsul la întrebarea pe care mi-am pus-o aseară.. de ce nu ne-am întâlnit cu doamna Ministru Pintea, deşi ne programasem de comun acord asta? Întrebarea care nu mi-a dat pace o zi întreagă şi care m-a mâhnit îngrozitor.. de ce nu ar fi vrut să ne mai vadă, după ce acceptase atât de prompt solicitarea mea, o necunoscută din Craiova, despre care nu auzise niciodată? Răspunsul a venit cu totul spontan de la dumneaei personal..mai întâi prin mesaje şi apoi prin viu grai, căci am vorbit la telefon, la iniţiativa dumneaei.. M-a asigurat (si o cred, chiar o cred cu adevărat pentru că mi-a dat câteva amănunte esenţiale pe care numai dumneaei le ştia şi cu mine), că nu a fost anunţată. M-a durut mâhnire din vocea dumneaei..era chiar tristă ca s-a interpretat aşa", a scris, vineri seara, pe Facebook, medicul Livia David.

Ea a spus că ministrul Sănătăţii şi-a arătat sprijinul pentru proiect.

"Şi-a arătat sprijinul..nu ştiam că rezonează cu proiectul nostru..chiar din luna mai!! Avem deschisă uşa de la Cabinetul dumneaei. Şi îşi doreşte să ne vadă şi să ne audă! Evident ne vom întâlni! Îi multumesc că a avut tăria de a ma contacta şi aceea de a mă asculta o lungă perioadă de timp. Am stabilit o punte de legătură.. îi mulţumesc şi pentru asta!", a mai scris medicul Livia David.

Medicul Livia David de la Spitalul Judeţean din Craiova, care în 23 octombrie a postat pe Facebook o listă cu 43 de medici care au murit în timpul gărzii sau imediat după aceea, povesteşte, vineri, că s-a deplasat cu trenul la Bucureşti, împreună cu două colege, având întâlnire cu ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea.

Medicii ar fi trebuit să predea ministrului un memoriu prin care două mii de persoane din sistem solicită recunoaşterea gărzilor ca vechime în muncă.

”E ceaţă şi frig. Pe fereastră trenului cumplit de aglomerat, se succed luminiţele vagi ale unor becuri înşirate pe drumul îndepărtat... Sunt atât de obosită încât, pur şi simplu, nu pot să înlătur din capul meu întrebarea obsesivă «De ce?» Ce poate determina un ministru să ne cheme de la câteva sute de kilometri şi apoi să nu te mai primească? Ce motivaţie interioară sau ce factor exterior poate declanşa această reacţie?Această încălcare (fără precedent, zice-se) a protocolului şi politeţii? Încerc să găsesc o explicaţie în textul memoriului pe care, din fericire, l-am înregistrat la Secretariat prin bunăvoinţa domnilor secretari de acolo”, a scris medicul pe Facebook.

Livia David povesteşte că ora stabilită pentru întâlnire era 17.00, însă ministrul Sănătăţii nu a venit la minister, nu a răspuns la mesaje şi nici nu a trimis pe nimeni să se ocupe.

”Şi dacă ar fi avut o anticameră în care să putem aştepta, nu holul ăla absolut sinistru, nezugravit de zeci de ani, în care frigul te cuprinde după primele cinci minute de aşteptare. E, de fapt, casa scărilor, nu e un hol. Ni se spune că trebuie să avem răbdare, alţii bântuie pe aici de ore bune”, mai scrie medicul în mesajul postat pe Facebook.

Livia David povesteşte cum a decurs aşteptarea şi cât de pătrunzător era frigul.

”Eu una nu vreau să plec, chiar nu vreau. De va fi să stau până la 12 în minister, tot o să vreau să o văd pe doamna ministru. (...) Minutele trec greu, căci afară s-a întunecat, iar frigul e din ce în ce mai intens. Deja a trecut o oră, niciun mesaj, nicio vorbă! Nici măcar nu pot gândi. Aş fi vrut să o văd în alte condiţii. Nu aşa, aproape în şoc hipotermic şi cu simptome clare de hipoglicemie!”, mai scrie medicul din Craiova.

Aşteptarea a mai durat o jumătate de oră, iar cele trei femei şi-au dat seama că nu mai pot rămâne pentru că ar fi pierdut trenul de întoarcere către casă, iar pacienţii ar fi aşteptat în zadar în ziua următoare.

”Ca un fulger îmi trece prin cap că ultimul tren nu ştiu când pleacă. Nu pot rămâne. Pacienţii sunt programaţi de vreo 3 luni!! Aş rezista. Mai am o oră până la tren. Trebuie să plec! Să plecăm!! Secretarului nu îi vine să creadă că o facem, dar chiar nu îmi bat joc de pacienţii mei!! Dragi colegi, noi atât am putut! Acum vom vedea. Pe 15 decembrie vom face public răspunsul Ministerului”, îşi încheie meducul mesajul de pe Facebook.

În octombrie, Livia David a postat pe Facebook, cu ajutorul colegilor din ţară, o listă cu 43 de medici care au murit în timpul gărzii sau a doua zi.

”Sunt poveşti de viaţă şi, din păcate, de moarte, absolut reale care impun luarea unor măsuri reale care să oprească această avalanşă a morţilor subite în rândul medicilor”, a scris Livia David, făcând apel la parlamentari să recunoască gărzile ca fiind vechime în muncă.

”Când moare un medic, moare speranţa a mii de alţi oameni”, a mai scris atunci medicul din Craiova.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.