Deputatul PSD Alexandru Rafila afirmă că introducerea certificatului european de vaccinare la nivelul Uniunii Europene nu reprezintă un act de discriminare, ci o „facilitare şi uniformizare” a procedurilor la nivelul Uniunii Europene. El atrage atenţia asupra faptului că în toamnă, dacă va apărea o tulpină a virusului mai contagioasă, există posibilitatea introducerii de restricţii suplimentare, la nivel european, pentru populaţia care nu a fost vaccinată anti-COVID.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
„Din punctul de vedere al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, vaccinarea nu trebuie să fie obligatorie şi nu trebuie să realizeze o discriminare, o segregare, pentru că discriminarea şi segregarea au ca rezultat pe termen mediu un eşec al campaniilor de vaccinare. Nu este vorba de discriminare, e vorba de facilitare şi de uniformizare a procedurilor la nivelul Uniunii Europene. În momentul de faţă, dacă vrei să mergi în Belgia, vă dau exemplul europarlamentarilor, ei trebuie să se ducă cu un test acolo, chiar dacă au fost vaccinaţi. În momentul în care apare un document care poate să fie recunoscut de toate statele membre legat de vaccinare, nu o să mai fie nevoie pentru toată lumea care a fost vaccinată şi care circulă în interiorul spaţiului comunitar să se testeze. Cei care nu se vaccinează nu trebuie însă să fie discriminaţi şi atunci ei merg cu un test. E o facilitare, o creştere a vitezei de circulaţie, nu trebuie interpretată ca discriminare. Greşeala e atunci când vrei să obţii o acoperire vaccinală mai bună şi induci ideea că vaccinarea îţi oferă nişte avantaje. Sigur, îţi oferă avantajul că nu-ţi mai faci testul respectiv”, a afirmat Alexandru Rafila duminică seară, la Digi 24
El arată că în vara aceasta„ lucrurile vor intra oarecum pe un făgaş normal în Uniunea Europeană, pentru că scăderea numărului de cazuri se înregistrează  în toate ţările UE.
„Cu o precizare: în momentul în care vor fi ţări care o să aibă 60-70% din populaţie vaccinată şi ţări cu 30% din populaţie vaccinată, cum este cazul României, în momentul în care va apărea o tulpină mai uşor transmisibilă atunci sigur că şi populaţia receptivă va fi mai mare în ţările cu acoperire mai mică şi invers, va fi populaţia receptivă mai mică în ţările cu acoperire vaccinală mai mare. Şi atunci poate reapărea în cursul acestei toamne o problemă care să genereze măsuri sau restricţii suplimentare nu pentru cei vaccinaţi, dar pentru cei care sunt susceptibili să  se îmbolnăvească sau să transmită boala şi de fapt asta este toată filosofia acestei acoperiri vaccinale la care face toată lumea referire: că nu vrem să ne mai reîntoarcem la restricţii şi cred că ăsta este şi un mesaj corect”, a declarat Rafia.
El îi critică pe acei politicieni care îşi „arogă merite” sau „aruncă pe seama opoziţiei insuccesul” în gestionarea crizei sanitare.
„Greşeala repetată pe care au făcut-o unii sau alţii, nu vreau să nominalizez acum, dar încercarea fie de a-şi aroga merite, fie de a arunca insuccesul în zona opoziţiei este o poziţie profund greşită, imorală şi inabilă din punct de vedere politic”, a adăugat Rafila.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.