Curtea de Apel Braşov, unde a fost strămutat dosarul de tentativă de omor în care manelistul Dani Mocanu şi fratele acestuia au fost judecaţi, a pronunţat o pedeapsă mai blândă în cazul manelistului, stabilind, în schimb, o sentinţă mai dură pentru fratele acestuia, în dosarul în care cei doi au fost deferiţi justiţiei pentru tentativă de omor, după ce au bătut cu ranga un bărbat, într-o benzinărie din judeţul Argeş, în anul 2022. Instanţa a stabilit că victima trebuie să primească de la cei doi 40.000 de euro, suma fiind considerabil mai mare decât cea stabilită ca daune morale de instanţa de fond.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Curtea de Apel Braşov, instanţă la care a fost strămutat, de la Curtea de Apel Piteşti, dosarul de tentativă de omor al fraţilor Daniel şi Ionuţ Nando Mocanu, a stabilit, joi, sentinţele definitive pentru cei doi, găsiţi vinovaţi de tentativă de omor şi tulburarea ordinii şi liniştii publice.

În cazul lui Daniel Mocanu, cunoscut publicului drept Dani Mocanu, sentinţa a fost redusă de la 5 ani şi 9 luni închisoare, cât stabilise Tribunalul Argeş, la 4 ani de închisoare. Pedeapsa include o condamnare mai veche, dată cu suspendare.

„Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 5 ani şi 9 luni închisoare aplicată inculpatului Mocanu Daniel şi repune în individualitatea lor pedepsele componente, respectiv 5 ani şi 3 luni închisoare şi 9 luni închisoare, aplicate pentru infracţiunile deduse judecăţii în prezenta cauză, şi pedeapsa de 9 luni închisoare (aplicată anterior prin sp. nr. 905/2012 a Judecătoriei Piteşti, definitivă prin dp. nr. 349/04.04.2022 a Curţii de Apel Piteşti), înlăturând sporul de 6 luni închisoare. Reţine aplicarea dispoziţiilor cu privire la fapta de tentativă la omor pentru care s-a dispus condamnarea inculpatului şi reduce pedeapsa principală aplicată acestuia pentru această infracţiune de la 5 ani şi 3 luni închisoare la 3 ani şi 6 luni închisoare. Menţine pedeapsa principală de 9 luni închisoare, aplicată pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 371 Cod penal precum şi dispoziţia de revocare a suspendării executării sub supraveghere a pedepsei de 9 luni închisoare aplicată prin sp. nr. 905/2012 a Judecătoriei Piteşti, definitivă prin dp. nr. 349/04.04.2022 a Curţii de Apel Piteşti. În baza art. 96 alin. 5 rap. la art. 44 alin. 1 şi art. 39 alin. 1 lit. b Cod penal contopeşte pedepsele aplicate în prezenta cauză, respectiv 3 ani şi 6 luni închisoare şi 9 luni închisoare, cu pedeapsa de 9 luni închisoare, aplicată prin sp. nr. 905/2012 a Judecătoriei Piteşti, definitivă prin dp. nr. 349/04.04.2022 a Curţii de Apel Piteşti, aplică pedeapsa cea mai grea, respectiv 3 ani şi 6 luni închisoare, la care adaugă sporul de 6 luni închisoare, în final inculpatul executând pedeapsa principală rezultantă de 4 ani închisoare” a decis, definitiv, Curtea de apel Braşov.

În schimb, în cazul fratelui manelistului, Ionuţ Nando Mocanu, instanţa de judecată a majorat pedeapsa aplicată pe fond de Tribunalul Argeş, de la 6 ani şi 4 luni închisoare la şapte ani.

Instanţa din Braşov a majorat, de asemenea, şi cuantumul daunelor morale pe care cei doi fraţi trebuie să le plătească bărbatului pe care l-au bătut cu o rangă, de la suma de 14.000 euro, cât decisese Tribunalul Argeş, la suma de 40.000 euro.

Dosarul a fost deschis în urma unei bătăi cu bâte şi răngi metalice, pe fondul unor conflicte mai vechi, într-o benzinărie din Piteşti. Scandalul a avut loc în luna august 2002, iar în urma acestuia două persoane au ajuns la spital, una dintre acestea având nevoie de două luni de îngrijiri medicale.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.