Femeia lovită de un cablu în accidentul din Bucureşti a intrat în stop cardio-respirator şi a fost resuscitată. Ea este în stare gravă la Spitalul Sfântul Pantelimon. Poliţia a stabilit că accidentul a fost provocat de un tânăr de 19 ani.
Surse medicale au declarat, joi, pentru News.ro, că femeia rănită în accidentul produs la intersecţia străzii Calea Dudeşti cu Şoseaua Mihai Bravu, în Capitală, este în stare gravă.
Ea a intrat în stop cardio-respirator şi a fost resuscitată, fiind sub supravegherea medicilor de la Spitalul Sfântul Pantelimon.
Femeia are 69 de ani.
Între timp, Brigara Rutieră a Capitalei a transmis primele date de la accident.
”Din primele informaţii, un tânăr în vârstă de 19 ani a condus o autoutilitară pe bd. Camil Ressu dinspre Şos. Mihai Bravu către str. Râmnicu Sărat, iar la o distanţă de aproximativ 30 de metri de intersecţia dintre Şos. Mihai Bravu - bd. Camil Ressu, a agăţat un cablu de tensiune STB, unde lucratori din cadrul Societăţii de Transport Bucureşti executau lucrări de mentenanţă. Ulterior, o persoană, respectiv o femeie în vârstă de 69 de ani, care se afla în apropiere de zona în care se efectuau lucrările de mentenanţă, a fost vătămată de cablul respectiv”, a transmis Brigara Rutieră a Capitalei.
Conducatorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind zero.
Potrivit STB, accidentul a avut loc, joi, în jurul orei 11.20, la intersecţia străzii Calea Dudeşti cu Şoseaua Mihai Bravu, unde un camion a acroşat un fir de la reţeaua electrică de contact a tramvaielor.
”În cădere, cablul a lovit o persoană de sex feminin aflată în acea zonă, pe trotuar, căreia i-au fost acordate îngrijiri medicale de către un echipaj SMURD”, a anunţat STB.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.







