Polonia va lansa luna aceasta un nou program de instrucţie militară, ca parte a unui plan mai amplu de instruire a aproximativ 100.000 de oameni până la sfârşitul acestui an şi a altor 400.000 de persoane în 2026, a anunţat joi Ministerul Apărării de la Varşovia, relatează Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Stimulată de invazia Rusiei în Ucraina, Polonia cheltuieşte acum mai mult din PIB-ul său pentru apărare decât orice alt membru NATO. A devenit a treia cea mai mare armată a alianţei, cu 216.000 de angajaţi, şi intenţionează să-şi extindă forţele cu aproape o treime în următorul deceniu.

Caracterizat de ministrul apărării, Wladyslaw Kosiniak-Kamysz, ca „cel mai mare program de instruire în domeniul apărării din istoria Poloniei”, programul „At Readiness” va funcţiona pe bază de voluntariat şi va fi deschis tuturor cetăţenilor – de la elevi la adulţi activi, companii şi persoane în vârstă.

Programul va oferi un curs de bază în domeniul securităţii, instruire în supravieţuire, instruire medicală şi cursuri de igienă cibernetică.

„Numai în noiembrie şi decembrie (...) vom instrui aproximativ 20.000 de persoane în cadrul unor cursuri individuale, dar numărul total, în ceea ce priveşte toate formele de instruire, este de aproximativ 100.000 de persoane”, a declarat ministrul adjunct al apărării, Cezary Tomczyk.

Ministerul intenţionează să instruiască anul viitor aproximativ 400.000 de persoane „individual, în grupuri, în cadrul programului „Educaţie cu armata”, instruire de rezervă şi serviciu militar obligatoriu voluntar”, a adăugat Tomczyk.

Şeful Statului Major General al Poloniei, Wieslaw Kukula, a declarat că programul are două obiective principale: consolidarea rezilienţei cetăţenilor şi a comunităţilor şi sporirea disponibilităţii, pregătirii şi capacităţii rezervelor.

Programul a fost anunţat pentru prima dată de premierul Donald Tusk în martie, cu scopul de a „construi o armată de rezervişti” pe fondul preocupărilor sporite în materie de securitate după invazia Rusiei în Ucraina.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.