Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a declarat joi, despre ordonanţa de urgenţă adoptată în Guvern privind populaţia de urşi, că în momentul în care un urs vine în intravilan, prin proiectul de OUG s-a scos condiţia gradualităţii, iar comisia pentru situaţii de urgenţă care se înturneşte va putea să decidă dacă are loc intervenţia prin alungare, relocare sau împuşcare. A fost introdusă şi Poliţia Locală în această comisie, în momentul în care reprezentanţii Jandarmeriei nu sunt pe lângă localitatea respectivă .

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
”Astăzi am trecut prin guvern o ordonanţă de urgenţă aşteptată de altfel de foarte multe luni. Aş putea spune că este o problemă cu care România se confruntă de ani de zile. Încercăm să găsim o soluţie echilibrată în sensul în care România are şi o biodiversitate pe care trebuie să o protejeze, în acelaşi timp trebuie să protejăm această biodiversitate ţinând cont şi de siguranţa cetăţenilor. Legea pe care am propus-o astăzi vine ca o soluţie de compromis în sensul în care, în continuare, aplicăm principiul gradualităţii în afara intravilanului, dar în momentul în care un urs vine în intravilan, unde ai o populaţie şi o aglomerare foarte mare a populaţiei şi unde, în mod evident, există un risc de incident urs-om, aici vom scoate condiţia gradualităţii în sensul în care comisia pentru situaţii de urgenţă care se înturneşte va putea să decidă dacă are loc intervenţia prin alungare, prin relocare sau prin împuşcare”, a anunţat ministrul Mediului, după şedinţa de guvern.
 
Diana Buzoianu a precizat că această comisie va putea, începând de la adoptarea acestei ordinanţe de urgenţă, să se întâlnească şi prin mijloace electronice, astfel încât în măsura în care, de exemplu, nu sunt toţi membrii într-un loc la momentul incidentului, să poată totuşi să intervină şi să se poată consulta şi să poată să ia o decizie.
 
”Am introdus, de asemenea, şi Poliţia Locală, făcând parte din această comisie în momentul în care reprezentanţii Jandarmeriei nu sunt pe lângă localitatea respectivă, pentru că am avut cazuri în care au fost discuţii inclusiv de o oră, două ore, până când au putut să fie prezenţi, cu toată graba posibilă, reprezentanţii Jandarmeriei. În două ore, de exemplu, sau într-o oră, deja intervenţia nu mai are sens şi atunci am propus ca, pentru siguranţa publică, acest loc din comisie să poată să fie ocupat, dacă există un reprezentant al Poliţiei Locale, să poată reprezentatul Poliţiei Locale să intervină în această comisie”, a mai spus Diana Buzoianu. 
 
Ea a subliniat că în Ordonanţa au prevăzut pentru prima dată şi definiţia hrănirii urşilor, şi, de asemenea, şi definiţia ursului habituat.
 
”Este, practic, o necesitate pentru a putea să avem această contravenţie de hrănire a urşilor, pe care am sancţionat-o cu un amendă între 10.000 şi 30.000 de lei. Asta pe zona de urşi. Noi considerăm, practic, că prin aceste modificări vom găsi o metodă echilibrată de a interveni acolo unde există un risc foarte mare”, a explicat ministrul.
 
Buzoianu a mai afirmat că, pe zona de cote, care nu este atinsă de această ordonanţă de urgenţă, la finalul lunii noiembrie vor avea un studiu făcut de institute de cercetare, pentru care România a plătit undeva la peste câteva milioane bune de euro.
 
”Acest studiu va fi făcut în baza unor probe ADN, care au fost colectate în cel putin ultimii doi ani de zile. Acest studiu va veni la pachet şi cu o hartă oficială pe zone în România, care va spune şi care sunt zonele de risc, pentru că s-a făcut analiza şi se va face analiza, practic, pe zonele unde au avut loc incidente între urşi şi oameni. Şi în baza zonării realizate de aceşti experţi, vor fi propuse şi măsurile necesare de intervenţie”, a spus Buzoianu. 
 
”Discuţia pe cote, din punctul meu de vedere, va trebui să fie purtată după anunţul acestui studiu, care se va întâmpla la finalul lunii noiembrie. Deci în câteva săptămâni vom şti exact numărătoarea urşilor, dar şi împărţirea populaţiei urşilor, pe zonele din România, lucru care ne va permite să facem în sfârşit cote şi să stabilim cote ştiinţific, cu experţii la masă, astfel încât să nu mai fie o discuţie doar între diverse opinii ale unor grupuri de interese”, a subliniat Diana Buzoianu. 
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.