Volumul cifrei de afaceri din comerţul cu amănuntul (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete) a crescut în primele nouă luni, faţă de aceeaşi perioadă din 2024, atât ca serie brută cu 1,6%, cât şi ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate cu 2,2%, arată datele Institutului Naţional de Statistică (INS).
”Volumul cifrei de afaceri din comerţul cu amănuntul (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete), serie brută, în perioada 1 ianuarie – 30 septembrie 2025, comparativ cu perioada 1 ianuarie – 30 septembrie 2024, a înregistrat o creştere, pe ansamblu, cu 1,6%, datorită creşterilor vânzărilor de produse nealimentare (+3,9%) şi comerţului cu amănuntul al carburanţilor pentru autovehicule în magazine specializate (+2,6%)”, arată datele INS.
Vânzările de produse alimentare, băuturi şi tutun au scăzut cu 1,8%.
Volumul cifrei de afaceri din comerţul cu amănuntul (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete), serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, în perioada 1 ianuarie – 30 septembrie 2025, comparativ cu perioada 1 ianuarie – 30 septembrie 2024, a înregistrat o creştere, pe ansamblu, cu 2,2%, datorită creşterilor vânzărilor de produse nealimentare (+5%) şi comerţului cu amănuntul al carburanţilor pentru autovehicule în magazine specializate (+3,1%).
Vânzările de produse alimentare, băuturi şi tutun au scăzut cu 1,2%.
Septembrie 2025 comparativ cu august 2025
Volumul cifrei de afaceri din comerţul cu amănuntul (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete), serie brută, în luna septembrie 2025, comparativ cu luna precedentă, a scăzut, pe ansamblu, cu 0,5%, ca urmare a scăderii înregistrate la vânzările de produse alimentare, băuturi şi tutun (-6,7%).
Creşteri au înregistrat: vânzările de produse nealimentare (+4,1%) şi comerţul cu amănuntul al carburanţilor pentru autovehicule în magazine specializate (+0,3%).
Volumul cifrei de afaceri din comerţul cu amănuntul (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete), serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, a crescut, pe ansamblu, în luna septembrie 2025, comparativ cu luna precedentă, cu 1,3%, datorită creşterilor înregistrate la comerţul cu amănuntul al carburanţilor pentru autovehicule în magazine specializate (+1,5%), vânzările de produse nealimentare (+1%) şi la vânzările de produse alimentare, băuturi şi tutun (+0,3%).
Septembrie 2025 comparativ cu septembrie 2024
Volumul cifrei de afaceri din comerţul cu amănuntul (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete), serie brută, în luna septembrie 2025, comparativ cu luna septembrie 2024, a înregistrat o scădere, pe ansamblu, cu 2,0%, ca urmare a scăderilor înregistrate la vânzările de produse alimentare, băuturi şi tutun (-5%) şi la vânzările de produse nealimentare (-0,9%).
Comerţul cu amănuntul al carburanţilor pentru autovehicule în magazine specializate a crescut cu 0,7%.
Volumul cifrei de afaceri din comerţul cu amănuntul (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete), serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, în luna septembrie 2025, comparativ cu luna septembrie 2024, a înregistrat o scădere, pe ansamblu, cu 1,9%, ca urmare a scăderilor înregistrate la vânzările de produse alimentare, băuturi şi tutun (-4,4%) şi la vânzările de produse nealimentare (-0,9%).
Comerţul cu amănuntul al carburanţilor pentru autovehicule în magazine specializate a crescut cu 4,9%.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.







