Aproximativ 100 de persoane protestează în Piaţa Victoriei cerând Guvernului să facă demersurile pentru a include Roşia Montană în patrimoniul UNESCO.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

 

Protestatarii, printre care se află şi reprezentanţi ai Greenpeace şi parlamentarul USR Mihai Goţiu, scandează ”Am găsit la PNL-u minereu de PSD-u” şi ”Uniţi Salvăm Roşia Montană”.

FOTO: Inquam Photos / Octav Ganea
FOTO: Inquam Photos / Octav Ganea

Ei au afişat mai multe bannere, pe care scrie ”Domnule Iohannis, scoateţi elefantul de aur din Guvern” şi ”Roşia Montană suntem toţi”.

FOTO: Inquam Photos / Octav Ganea
FOTO: Inquam Photos / Octav Ganea

”Suntem în Piaţa Victoriei şi cerem Guvernului Orban să îşi respecte cuvântul. Guvernul Orban se pregăteşte să trădeze Roşia Montană cum a făcut-o şi guvernul PSD. Mai are doar câteva ore (până mâine, 19.00) să ceară comitetului UNESCO includerea Roşiei Montane în patrimoniul mondial. Mai are doar câteva ore să facă ce şi-a asumat prin programul de guvernare PNL, la punctul 10. Adică reluarea procesului de includere a Roşiei Montane în patrimoniul internaţional UNESCO. A venit momentul ca guvernul Orban să demonstreze că PNL nu e PSD în ce priveşte Roşia Montană”, se arată pe pagina de Facebook a comunităţii Declic.

Un banner cu mesajul ”Roşia Montană în UNESCO” a fost afişat, luni, la Pasajul Băneasa din Capitală de către reprezentanţii organizaţiei ”Instituţie în evoluţie”. ”Pe 1 februarie este ultima zi în care România poate trimite scrisoarea prin care solicită că Roşia Montană să între în patrimoniul UNESCO”, au transmis reprezentanţii organizaţiei, precizând că multe case monument stau să se prăbuşească, în timp ce politicienii îşi calculează interesele.

Ministrul Culturii, Bogdan Gheorghiu, a transmis în aceeaşi zi că, în cazul Roşia Montană, este necesar să fie făcută distincţia între conservarea, restaurarea şi punerea în valoare a patrimoniului istoric şi stadiul în care se află dosarul pentru includerea în patrimoniul UNESCO. Patrimoniul este deja clasat şi protejat de legea românească, spune el, iar principala piedică în calea restaurării complete a zonei nu are legătură cu procedura pentru includerea în patrimoniul UNESCO, ci cu faptul că în regiune nu există un plan urbanistic general.

Premierul Ludovic Orban a anunţat marţi că Guvernul susţine înscrierea Roşiei Montane în patrimoniul UNESCO şi a cerut ministrului Culturii şi tuturor instituţiilor implicate să facă demersuri în acest sens.

„Partidul Naţional Liberal a susţinut încă de la început procedura de înscriere (a sitului Roşia Montană – n.r.) în patrimoniul UNESCO. Nu noi suntem cei care am încălcat procedura, ci guvernele PSD. Readuc aminte că PNL a avut o poziţie constantă privitor la acest subiect, aduceţi-vă numai aminte când a venit Ponta cu legea specială care prevedea regim discriminatoriu, preferenţial pe toate procedurile de avizare pentru compania implicată în proiectul Roşia Montană. Acel proiect de lege şi al doilea proiect de lege au căzut datorită opoziţiei Partidului Naţional Liberal” a afirmat Ludovic Orban marţi, într-o conferinţă de presă.

Primul ministru a menţionat că a solicitat ministrului Culturii şi altor instituţii implicate, inclusiv celor care se ocupă de procesul intentat de compania care dorea să înceapă exploatarea la Roşia Montana, să vadă dacă derularea litigiului este afectată şi să facă demersurile necesare pentru înscrierea în patrimoniu UNESCO.

„Decizia noastră este foarte clară: noi vrem înscrierea Roşiei Montana, a sitului în patrimoniul UNESCO. Nu expiră pe 1 februarie (termenul de înscriere – n.r.), să nu credeţi să se opreşte procedura ci se întârzie un pic procedura de înscriere” a adăugat Ludovic Orban.

 
 
viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.