Consilierii generali au aprobat, în şedinţa de joi, proiectul de hotărâre care prevede acordarea unui stimulent financiar în valoare de 2.500 de lei pentru copiii nou-născuţi, cu condiţia ca unul dintre părinţi, cel puţin, să aibă domiciliul sau reşedinţa în Bucureşti, iar copilul să se fi născut într-una dintre maternităţile din Capitală.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Proiectul a fost aprobat cu 49 de voturi "pentru" şi o abţinere.

Acesta a fost primul proiect de hotărâre aprobat de consilierii generali după reluarea şedinţei de joi a Consiliului General al Municipiului Bucureşti (CGMB), care a fost întreruptă din cauza unui scandal izbucnit după ce mai mulţi cetăţeni, inclusiv reprezentanţi ai societăţii civile, au fost împiedicaţi să intre la şedinţă. Oamenii s-au îmbrâncit cu poliţiştii locali şi cu jandarmii, iar în urma scandalului reprezentanţii Primăriei au chemat echipaje SMURD, după ce trei poliţişti locali ar fi fost răniţi în busculada creată.
                 
Potrivit proiectului aprobat de CGMB, suma de 2.500 de lei va fi acordată o singură dată pentru fiecare nou-născut, de către Direcţia Generală de Asistenţă Socială a Municipiului Bucureşti din cadrul Primăriei Capitalei, în baza unui dosar care va conţine actul de identitate al unuia dintre părinţi în original şi copie, certificatul de naştere al copilului în original şi copie, biletul de ieşire din spital sau certificatul medical constatator al naşterii şi o cerere tip. Dosarul cu documentele doveditoare trebuie depus la sediul Direcţiei în termen de o lună de la naşterea copilului.

Pentru acordarea stimulentului, cel puţin unul dintre părinţi trebuie să aibă domiciliul sau reşedinţa în Bucureşti, iar copilul să se fi născut într-una dintre maternităţile din Capitală.

În expunerea de motive, municipalitatea arată că, în recensământul din 2011 realizat de Eurostat, România se află printre primele cinci state din 28 în care declinul demografic este cauzat de sporul natural negativ şi de migraţie, astfel că este necesară crearea unor servicii sociale care să stimuleze natalitatea, iar conform Institutului Naţional de Statistică, în perioada 2010-2015, numărul nou-născuţilor cu părinţii cu domiciliul în Bucureşti a scăzut.

Consilierii Generali au aprobat, în şedinţa din 18 mai, proiectul de hotărâre prin care Primăria Capitalei va acorda, prin Centrul de Servicii Comunitare Integrate pentru Tineri al Municipiului Bucureşti, un stimulent de 1.500 de lei net fiecărei familii de tineri care se căsătoresc, cu condiţia ca cel puţin unul dintre soţi să fie la prima căsătorie şi cel puţin unul dintre ei să aibă domiciliul sau reşedinţa în Bucureşti.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.