Ministra Educaţiei Ligia Deca a avut, vineri, o întrevedere cu Giles Portman, ambasadorul Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord în România. Temele principale de discuţie între cei doi au fost colaborarea dintre cele două state în domeniul învăţământului superior, promovarea educaţiei pentru mediu şi climă, sprijinirea educaţiei în mediul rural.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

„Ambasadorul britanic a subliniat importanţa educaţiei în cooperarea dintre România şi Marea Britanie şi a exprimat dorinţa de a dezvolta acest domeniu în viitor”, a scris Ligia Deca, vineri pe Facebook.

Ea a adăugat că au fost discuţii şi „despre colaborarea în domeniul învăţământului superior, cu accent pe dezvoltarea de parteneriate pentru educaţie transnaţională între universităţile din România şi Marea Britanie, promovarea educaţiei pentru mediu şi climă, iniţiative care privesc îmbunătăţirea abilităţii elevilor la matematică, sprijinirea educaţiei în mediul rural şi a categoriilor dezavantajate, integrarea refugiaţilor şi sprijinirea cadrelor didactice pentru dezvoltarea de noi competenţe pentru promovarea stării de bine a elevilor”.

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.