Declin de aproape 5% al preţurilor petrolului, după ce Trump a semnalat că nu intenţionează să lanseze noi atacuri asupra Iranului

Declin de aproape 5% al preţurilor petrolului, după ce Trump a semnalat că nu intenţionează să lanseze noi atacuri asupra Iranului

Preţurile petrolului au scăzut luni cu aproape 5%, după ce preşedintele american Donald Trump a declarat că este foarte puţin probabil să ordone noi atacuri asupra Iranului, atât timp cât negocierile pentru încheierea conflictului avansează. Pieţele au reacţionat favorabil perspectivelor diplomatice, deşi atacurile asupra navelor din apropierea Strâmtorii Ormuz continuă, transmite Reuters.

Contractele futures pentru petrolul Brent au coborât cu 4,65%, la 93,75 dolari pe baril, după ce au atins un minim al şedinţei de 92,80 dolari. Petrolul american WTI s-a ieftinit cu 3,51%, la 87,64 dolari pe baril. Săptămâna trecută, Brent a pierdut 16%, înregistrând cel mai puternic declin săptămânal de la începutul pandemiei de COVID-19.

"Acest lucru pare să fi încurajat vânzările, pe fondul perspectivelor de pace, chiar dacă luptele propriu-zise nu încetinesc", au explicat analiştii TACenergy.

Trump urmează să se întâlnească luni cu premierul Qatarului, ţară care mediază negocierile, însă oficiali americani şi din statele Golfului consideră puţin probabil un acord iminent. Un înalt oficial iranian a avertizat că Teheranul nu va negocia până când Washingtonul nu va lua măsuri concrete pentru îndeplinirea celor şapte condiţii stabilite într-un acord interimar din iunie.

Riscurile de securitate rămân ridicate în regiune. O conductă petrolieră din Arabia Saudită a fost lovită în zona Medina, fără a provoca victime sau întreruperea operaţiunilor, iar rebelii Houthi au revendicat un atac asupra sediului companiei Saudi Aramco din Riad. De asemenea, au fost raportate noi incidente care au implicat nave în apropierea Strâmtorii Ormuz.

Presiunile asupra cotaţiilor sunt amplificate de semnele unei oferte excedentare pe piaţa mondială. Potrivit JPMorgan, surplusul global de petrol a fost estimat la aproximativ 1,4 milioane de barili pe zi în octombrie, pe fondul reducerii cererii provocate de preţurile ridicate.

În acelaşi timp, producţia celor 11 state membre OPEC a crescut în octombrie cu 1,38 milioane de barili pe zi, la 22,87 milioane de barili pe zi, potrivit unui sondaj Reuters. Creşterea a fost susţinută în principal de Arabia Saudită, Kuweit şi Irak.

Analiştii Morgan Stanley au semnalat şi slăbirea pieţei fizice a petrolului, unde cotaţia Dated Brent a coborât sub preţul contractelor futures apropiate, un indiciu al diminuării presiunilor asupra aprovizionării.

În Statele Unite, rezervele strategice de petrol au scăzut la 279,5 milioane de barili, cel mai redus nivel din octombrie 1982, potrivit datelor Departamentului Energiei.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Recomandările editorilor
Ultima oră