Numărul intervenţiilor ISU în ultima zi din 2016 şi prima zi a noului an a crescut cu 11% faţă de aceeaşi perioadă de la Revelionul trecut, fiind înregistrate cu 269 mai multe intervenţii. Peste 5.000 de pompieri au fost la datorie şi peste 12.000 de poliţişti au acţionat, suplimentar faţă de dispozitivul zilnic, în toată ţara. De Revelion, au fost organizate 147 de manifestări publice de amploare, la care au participat aproximativ 300.000 de persoane.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Peste 5.000 de pompieri au fost la datorie, zilnic, în perioada 31 decembrie 2016 - 1 ianuarie 2017, pentru asigurarea misiunilor destinate protecţiei şi siguranţei cetăţenilor, în cazul producerii unor situaţii de urgenţă.

Totodată, în noaptea dintre ani, echipajele de intervenţie au asigurat, în sistem integrat, misiunile specifice, alături de reprezentanţii celorlalte structuri ale Ministerului Afacerilor Interne şi cei ai autorităţilor şi instituţiilor implicate în managementul tipurilor de risc, inclusiv în zonele în care au fost organizate evenimente publice de amploare.

Evenimente

30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
12 iunie - Maratonul Energiei
13 iunie - Eveniment Profit: Piața de Capital.forum - Provocări pentru dezvoltarea piețelor și creșterea lichidității, Ediția a IV-a. Parteneri BCR, BVB, CEC Bank, Infinity Capital Investments, Sphera, Teraplast
17 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield

În aceste două zile, salvatorii au intervenit, la nivel naţional, la 2.670 situaţii de urgenţă, dintre care 264 incendii şi 2.162 pentru acordarea primului ajutor medical. De asemenea, echipajele operative au desfăşurat 12 misiuni de descarcerare, 67 pentru deblocare/salvare, precum şi 165 intervenţii în sprijinul comunităţilor. Totodată, în perioada de referinţă, 2.193 persoane au fost asistate medical de către pompierii care încadrează echipajele de prim-ajutor medical, iar 35 au fost salvate din medii ostile vieţii, informează ISU.

Numărul intervenţiilor la care au participat efectivele inspectoratelor pentru situaţii de urgenţă a crescut cu 11% faţă de perioada sărbătorilor de anul trecut, fiind înregistrate cu 269 intervenţii mai multe în acest an.

Totodată, pentru siguranţa cetăţenilor, în perioada Anului Nou, peste 12.000 de poliţişti au acţionat, suplimentar faţă de dispozitivul zilnic, în toată ţara, în locurile unde au avut loc manifestări publice, în zonele cu aflux mare de public, precum şi pe principalele drumuri naţionale şi autostrăzi, în vederea evitării oricăror evenimente nedorite şi pentru fluidizarea traficului şi diminuarea riscului rutier.

Zilnic, au fost în teren 3.213 patrule de ordine şi siguranţă, iar efectivele de poliţie rutieră au utilizat aproximativ 860 autospeciale, dintre care 342 dotate cu aparate radar, informează Poliţia Română.

Poliţiştii au acţionat pentru păstrarea ordinii şi siguranţei publice, fluidizarea traficului şi diminuarea riscului rutier şi a transporturilor feroviare. De asemenea, au fost asigurate măsuri de ordinea şi linişte publică la 147 de manifestări publice de amploare (concerte, spectacole de datini şi obiceiuri de iarnă), la care au participat aproximativ 300.000 de persoane, fără a fi înregistrate evenimente deosebite.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.