Un incendiu puternic a izbucnit, sâmbătă dimineaţă, la Secţia ATI a Spitalului Judeţean Alba, două persoane, angaţi ai unităţii, fiind rănite. O victimă a suferit arsuri, iar cea de-a doua a fost intoxicată cu fum. Pompierii au găsit şi un pacient decedat, dar medicii spun că murise înainte de producerea incidentului.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Alba, Alina Marescu, a declarat, sâmbătă, pentru News.ro, că incendiul a izbucnit într-un salon de pe Secţia ATI a Spitalului Judeţean Alba, iar pentru stingerea acestuia au fost mobilizate două autospeciale de pompieri, o autospecială cu scară, două echipaje medicale cu ambulanţe şi 15 pompieri militari. În urma incendiului a fost găsită o persoană decedată, fiind vorba de un pacient care ar fi decedat înainte de izbucnirea incendiului, iar două cadre medicale au fost rănite. Una dintre victime a suferit arsuri, iar cea de-a doua a fost intoxicată cu fum. „Există o victimă decedată dar nu în urma incendiului, era decedată inainte de izbucnirea incendiului” a spus Alina Marescu. Aceasta a precizat că incendiul a fost lichidat, iar în prezent specialiştii din cadrul ISU Alba încearcă să stabilească în ce condiţii a pornit focul.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.