Pensiunea din Alba Iulia la care o parte dintre persoanele care au sărbătorit Revelionul s-au intoxicat cu mâncarea servită la petrecere, iar aproximativ 20 de oameni au ajuns la spital, a fost amendată, miercuri, de Direcţia de Sănătate Publică Alba cu 5.000 de lei şi activitatea sălii de evenimente a fost supendată. În urma analizelor, s-a stabilit că doi dintre angajaţi ar fi provocat îmbolnăvirile, fiind descoperit un stafilococ şi în mai multe produse alimentare.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Potrivit unui comunicat de presă al Direcţiie de Sănătate Publică Alba, instituţia a a dispus suspendarea activităţii sălii de evenimente a pensiunii până la remedierea deficienţelor şi a aplicat o amendă de 5.000 de lei societăţii care administrează localul.

"În urma analizelor de laborator a fost depistată bacteria stafilococ pe mâinile a doi angajaţi, pe blatul de feliat mezeluri, pe un cuţit pentru feliat, dar şi în trei produse consumate: icre, pastramă şi bulgăraşi de brânză cu verdeţuri. Administratorul unităţii are obligaţia să efectueze controlul tuturor angajaţilor, prin analize de coprocultură şi exudat, dar şi să efectueze igienizarea localului şi a bucătăriei, a suprafeţelor de lucru şi veselei. După realizarea acestora se vor preleva din nou probe de sanitaţie, iar dacă vor ieşi corespunzătoare, activitatea unităţii va putea fi reluată”, se arată în comunicatul de presă al DSP Alba.

Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Alba a deschis, luni dimineaţa, o anchetă epidemiologică după ce aproximativ 20 de persoane au ajuns la spital în primele zile ale noului an cu probleme digestive după ce s-au intoxicat cu mâncarea servită la petrecerea din noaptea de Revelion la o pensiune din Alba Iulia, local în care au petrecut aproape 250 de persoane.

Primele persoane au ajuns la spital chiar în noaptea de Revelion fiind transportate cu ambulanţele după ce li s-a făcut rău acuzând dureri de stomac, greţuri şi vărsături, iar ulterior în primele zile ale anului 2018 alte persoane au avut nevoie de asistenţă medicală cu aceleaşi simptome. În total, potrivit medicilor de la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean Alba, aproximativ 20 de persoane din cele care au petrecut în pensiunea respectivă au avut nevoie de îngrijiri medicale, însă nici un pacient nu a rămas internat.

În paralel cercetări sunt realizate şi de OPC Alba şi Direcţia Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor.

Surse din cadrul anchetei au declarat, marţi, că numărul persoanelor care s-au îmbolnăvit după petrecerea de Revelion de la pensiunea din Alba Iulia ar putea fi mult mai mare însă mulţi dintre pacienţii cu forme uşoare au ales să se trateze acasă şi nu au mers la spital. Pacienţii au vârste cuprinse între 18 şi 55 de ani şi niciunul nu a rămas internat.

Dan Lungu

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.