Oficiali de top din fotbalul sud-coreean au recomandat, joi, demiterea selecţionerului Jurgen Klinsmann, afirmând că "o schimbare de direcţie este necesară" după eliminarea echipei în semifinalele Cupei Asiei pe Naţiuni şi disputele dintre jucători, transmite AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Am ajuns la un consens că Klinsmann nu mai poate antrena echipa naţională din diverse motive şi că este necesară o schimbare", a declarat Hwangbo Kwan, director tehnic şi membru al comisiei pentru echipa naţională din cadrul Federaţiei Coreene de Fotbal.

Comitetul nu este un organism decizional, dar va face recomandări Consiliului Executiv al Federaţiei sud-coreene de fotbal, care va decide în privinţa viitorului antrenorului german, în vârstă de 59 de ani, aflat în funcţie de un an.

Evenimente

30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC

12 iunie - Maratonul Energiei
13 iunie - Eveniment Profit: Piața de Capital.forum - Provocări pentru dezvoltarea piețelor și creșterea lichidității, Ediția a IV-a. Parteneri BCR, BVB, CEC Bank, Infinity Capital Investments, Sphera, Teraplast
17 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield

După o întâlnire de trei ore, la care Klinsmann a vorbit prin videoconferinţă, potrivit agenţiei de presă Yonhap, Hwangbo a declarat că acest comitet a constatat că "pregătirea tactică a lui Klinsmann nu a fost la înălţimea aşteptărilor" la Cupa Asiei.

Coreea de Sud, una dintre favoritele turneului, a fost eliminată în semifinale de Iordania (2-0).

Prestaţiile slabe ale echipei la Cupa Asiei şi rivalităţile dintre jucători au atras critici din partea presei şi a publicului.

Potrivit lui Hwangbo Kwan: "Klinsmann a declarat că au existat disensiuni între jucătorii din echipă şi că acest lucru le-a afectat performanţa (în meciul cu Iordania)".

În special, înainte de semifinală a avut loc o ceartă între Lee Kang-in, jucătorul lui Paris SG, şi Son Heung-min, starul lui Tottenham, care s-a rănit la deget în urma incidentului. Jucătorii mai vechi ai echipei, precum Son, au încercat să-i pună la punct pe jucători tineri ca Lee, după ce aceştia s-au ridicat de la masă pentru a juca un meci de ping-pong.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.