Fostul ministru al Justiţiei Monica Macovei a sosit, vineri, la Parchetului Curţii de Apel Constanţa, unde ar putea fi audiată în legătură cu accidentul în care a fost implicată în luna octombrie a anului trecut, de la intrarea în Mangalia, în urma căruia un motociclist a fost rănit. Monica Macovei nu a făcut declaraţii jurnaliştilor la intrarea în sediul Parchetului.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Monica Macovei a ajuns, vineri, la sediul Parchetului Curţii de Apel Constanţa şi a refuzat să facă declaraţii jurnaliştilor care o aşteptau în faţa sediului Parchetului Curţii de Apel Constanţa. 
 
Evenimente
20 mai - Evenimentul News.ro “Energy Road - Energie la tine acasă”. Parteneri: AS & Partners, FPPG, Delgaz Grid, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Premier Energy, Romgaz
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei
Poliţiştii rutieri au fost sesizaţi în luna octombrie cu privire la producerea unui accident rutier, pe DN 39, între municipiul Mangalia şi localitatea 2 Mai.
 
”Deplasaţi la faţa locului, poliţiştii au constatat faptul că impactul s-a produs între un autoturism, condus de o femeie, de 63 de ani, şi o motocicletă, condusă de un bărbat, de 56 de ani. În urma impactului a rezultat vătămarea corporală gravă a motociclistului. În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală”, a transmis IPJ Constanţa.
 
La volanul autoturismului s-a aflat Monica Macovei, fostul ministru al Justiţiei.
 
De asemenea, în urma primelor cercetări, poliţiştii au anunţat că într-o curbă, conducătoarea auto a pătruns pe contrasens şi a intrat în motociclistul care circula din sens opus.
 
Victima accidentului a fost supusă unor intervenţii chirurgicale în urma fracturilor suferite în accident.  
 
Monica Macovei a postat un mesaj pe pagina sa de Facebook la câteva ore după producerea accidentului.
 
”Mulţumesc tuturor celor care v-aţi gândit la mine. Astăzi am fost parte a unui accident rutier. Încep să îmi revin din starea de şoc. Conducând de la 2 Mai spre Mangalia, pe banda mea şi nu pe contrasens, un motociclist a intrat din plin in aripa stângă a maşinii, moment in care airbags s-au declanşat, cauciucul din stânga faţă s-a spart. Nu am pierdut controlul maşinii nici o secundă. Urmare a spargerii cauciucului din partea stânga faţă, maşina a mers încet spre stânga, oprindu-se într-un scuar mic, cu vegetaţie. Sper ca motociclistul sa îşi revină, de câteva ore încerc sa obţin informaţii despre starea lui”, a scris Monica Macovei pe Facebook.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.