Un bărbat de 43 de ani care ameninţa că se va arunca de la geamul unui hotel din Braşov, de la o înălţime de peste 20 de metri, a fost salvat de negociatorii Poliţiei. Bărbatul se urcase pe pervaz, după o ceartă cu concubina.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

IPJ Braşov a anunţat, luni, că au fost sesizaţi că o persoană cazată într-o unitate hotelieră din municipiul Braşov ameninţă că se va arunca în gol de la fereastra etajului cu numărul şase. 

Evenimente

30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei

”La faţa locului au fost direcţionate, de îndată, mai multe forţe operative aparţinând M.A.I., între care şi doi poliţişti, negociatori în cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale – Braşov. Din documentarea incidentului s-a stabilit că persoana în cauză se afla cazată în unitatea hotelieră împreună cu familia şi, pe fondul unor discuţii în contradictoriu, i-a spus concubinei că se va sinucide, fapt pentru care a ieşit la balcon, a escaladat balustrada imobilului şi s-a poziţionat pe pervazul exterior al acestuia, situat la o înălţime de aproximativ 20 m faţă de nivelul solului, simulând desprinderea şi precipitarea din acel loc”, a transmis sursa citată.  

Potrivit poliţiştilor, intervenţia celor doi poliţişti negociatori, care s-a desfăşurat pe parcursul a mai multor ore, a făcut că bărbatul, în vârstă de 43 de ani, să fie convins să renunţe la acţiunea sinucigaşă şi să coboare în siguranţă. 

”După incident, persoana a fost preluată şi evaluată de personal medical de specialitate şi, în scop preventiv, după externare, a fost condus la o unitate de poliţie unde a beneficiat de consilire”, au mai transmis poliţiştii.  

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.