Tânărul spaniol Carlos Alcaraz, numărul 1 mondial de la victoria sa la US Open la începutul lunii septembrie, va reveni în circuit la Astana Open, săptămâna viitoare, în Kazahstan, după ce şi-a luat câteva zile libere.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Calificat cu Spania în sferturile de finală ale Cupei Davis, la o săptămână după US Open, Alcaraz, 19 ani, a reuşit apoi să-şi ia câteva zile libere.

„Mă simt bine, vreau să continui să joc bine şi să rămân numărul 1 cât mai mult timp, dar nu simt nicio presiune deosebită în raport cu clasamentul meu”, a spus el.
Evenimente
20 mai - Evenimentul News.ro “Energy Road - Energie la tine acasă”. Parteneri: AS & Partners, FPPG, Delgaz Grid, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Premier Energy, Romgaz
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei
 
După Astana Open, Alcaraz va călători la Basel, apoi va juca turneul de la Paris-Bercy şi Mastersul de la Torino.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.