Condiţiile unei prime întâlniri între preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski şi omologul său rus Vladimir Putin, pentru prima oară de la lansarea invazia rusă a Ucrainei, la 24 februarie, sunt de-acum ”suficiente”, în urma rundei de negocieri rusp-ucrainene de marţi de la Istanbul, apreciază negociatoru-şef ucrainean, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”rezultatele reuniunii de azi (marţi, la Istanbul) sunt sufciente în vederea unei întÂlniri la nivel de şefi de stat”, anunţă Davd Arahamia.

Moscova a refuzat mereu, de când a lansat Războiul din Ucraina, această propunere a Kievului.

Evenimente
20 mai - Evenimentul News.ro “Energy Road - Energie la tine acasă”. Parteneri: AS & Partners, FPPG, Delgaz Grid, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Premier Energy, Romgaz
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.