Comisia Europeană (CE) a propus miercuri o redeschidere ”treptată” a frontierelor externe ale Uniunii Europene (UE) începând de la 1 iulie, în contextul în care o ieşire din izolare continuă atât în Europa, cât şi la Moscova, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Pandemia covid-19 - soldată cu peste 407.000 de morţi în lume - urmează să provoace în 2020 economiei mondiale o recesiune de cel puţin 6%, potrivit Organizaţie pentru Cooperare Economică şi Dezvoltare (OCDE), care îndeamnă guvernele să se modernizeze şi să coopereze în vederea unei economii ”mai drepte şi mai durabile”.

”La sfârşitul lui 2021, pierderea veniturilor o va depăşi pe cea a recesiunilor precedente din ultimii 100 de ani, mai puţin pe cea din perioade de război, cu consecinţe teribile şi durabile pentru populaţii, întreprinderi şi guverne”, a avertizat miercuri economista-şefă OCDE Laurence Boone.

”Peste tot izolarea a consolidat inegalităţile între muncitori” calificaţi, care lucrează de la distanţă, şi mai puţin calificaţi, ”adesea în prima linie”, în lupta împotriva pandemiei, a subliniat ea.

În Europa - unde noile spitalizări şi bilanţul deceselor se află în scădere liberă -, Comisia Europeană urmează să-şi publice în cursul acestei săptămâni propunerile în vederea unei ridicări ”treptate şi parţiale” a restricţiilor de călătorie la frontierele externe ale UE - începând de la 1 iulie.

Este vorba despre o ridicare a restricţiilor impuse anumitor ţări terţe, ţinând cont de ”un anumit număr de principii şi criterii” şi de bazarea acestora pe o ”abordare comună” între statele membre UE, a anunţat miercuri vicepreşedintele CE Josep Borrell.

Executivul european poate să emită doar un aviz - însă decizia finală aparţine fiecărui stat membru UE.

Ieşirea din izolare continuă pe Bătrânul Continent.

La Paris, Turnul Eiffel urmează să fie redeschis la 25 iunie. Purtarea măştii de protecţie este obligatorie, se poate urca până la etajul doi, numai pe scări, iar numărul vizitelor este limitat.

”MULŢUMITĂ EFORTURILOR FIECĂRUIA”

În Spania - care a înregistrat peste 27.000 de morţi din cauza covid-19 - Campionatul de Fotbal se reia miercuri, după trei luni deîntrerupere. În această ţară, masca rămâne obligatorie, iar nepurtarea acesteia se pedepseşte cu amendă.

La Moscova, ambuteiajele au revenit începând de marţi pe străzile capitalei ruse, pentru prima oară de la începutul lui martie.

”Este frumos afară şi sunt mulţi oameni pe stradă. Este o zi frumoasă”, declara marţi, zâmbind, Olga Ivanova, care lucrează în domeniul marketingului, în vârstă de 33 de ani.

Purtarea măştii pe stradă - şi a mănuşilor în locuri închise şi în mijloace de transport în comun - rămân obligatorii în capitala rusă, cu 12 milioane de locuitori, epicentrul epidemiei în ţară, în contextul în care înregistrează jumătate din morţi, în pofida faptului că bilanţul zilnic al contaminărilor a scăzut de la aproximativ 6.000 la începutul lui mai la 1.572 marţi.

În China, prima ţară afectată de noul coronavirus, lasfârşitul lui 2019, Templul Lama, unul dintre cele mai mari lăcaşuri de cult de la Beijing se redeschide miercuri.

”Dacă am putut să depăşim atât de rapid această epidemie, este mulţumită eforturilor fiecăruia. O putem învinge doar dacă toată lumea se uneşte”, dă asigurări o tânără, Liu Xiaobo. ”Am venit 9azi) să-mi exprim recunoştinţa” la templu, cel mai mare lăcaş religios budist tibetan din afara Tibetului.

În contextul în care restricţiile se relaxează în întreaga lume, şase lideri europeni, între care şi preşedintele francez Emmanuel Macron şi cancelarul german Angela Merkel, au cerut marţi UE să studieze mijloace în vederea unei mai bune pregătiri în vederea viitoarei pandemii, apreciind că UE nu s-a ridicat la înălţime.

”NU RĂZBUNARE, CI DREPTATE”

Răspunsul haotic împotriva noului coronavirus - care a ucis peste 184.00  de oameni în UE - a ”ridicat întrebări” cu privire la nivelul pregătirii şi a subliniat nevoia unei abordări la scara Europei, mai cu privire la un al doilea val a pandemiei covid-19, analizează ei într-o scrisoare transmisă preşedintei Comisiei Europene (CE) Ursula von der Leyen, ca anexă a unui document de orientare.

În Italia, familii şi rude ale victimelor noului coronavirus au depus miercuri aproximativ 50 de plângeri la Parchetul din Bergamo, în cadrul unei prime acţiuni în justiţie de acest fel în peninsulă, unde epidemia a ucis aproape 34.000 de oameni.

”Noi nu vrem răzbunare, ci vrem dreptate”, a declarat unul dintre ei, Stefano Fusco, în vârstă de 31 de ani, al cărui bunic a decedat în martie, unul dintre fondatorii acestui grup pe Facebook.

Cristina Longhini, o farmacistă, şi-a pierdut tatăl, Claudio, în vârstă de 55 de ani, întimpul pandemieie, într-un spital din Bergamo.

”Atunci când a murit, ei au uitat să ne anunţe. M-am dus până la urmă să-i identific corpul. Era abia de recunoscut, cu gura căscată, ochii umflaţi, ieşiţi din orbite, cu lacrimi de sânge”, scrie ea.

Din cauză că cimiterele locale erau pline, sicriul i-a fost trimis către o destinaţie necunoscută familiei, care a descoperit, până la urmă, că corpul a fost incinerat la 200 de kilometri de oraş, după ce a primit prin poştă factura de la crematoriu.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.