Temperaturile ambientale vor afecta de cele mai multe ori presiunea din anvelopele autoturismului dumneavoastră, iar ignorarea acestui fenomen fizic poate avea urmări destul de serioase.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Conform legilor fizicii, temperaturile ridicate dilată materia, fie că vorbim despre cea lichidă, cea solidă sau cea gazoasă. Prin urmare, aerul care se află într-o anvelopă se va dilata sau se va contracta în funcţie de temperaturile exterioare. Deseori aceste schimbări sunt destul de subtile şi greu de sesizat. Acest fenomen va fi resimţit din plin de autoturismul dumneavoastră.

Prin urmare, este recomandabil ca, dacă nu aveţi un martor care să vă indice presiunea în anvelope, să recurgeţi la un manometru. Acesta vă va arăta dacă aveţi pneurile corect umflate. Valoarea corectă este menţionată fie în manualul de exploatare al autovehiculului, fie pe unul dintre stâlpii centrali ai acestuia. Atât o presiune prea ridicată cât şi una prea scăzută pot dăuna comportamentului rutier al maşinii din cauza micşorării petei de contact. Cel mai grav este atunci când aveţi valori mult diferite între roţile de pe o parte sau alta, pentru că atunci în cazul unei frânări de urgenţă maşina nu va putea încetini la maxima sa capacitate.

Evenimente

30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
6 iunie - Maratonul Energiei
13 iunie - Eveniment Profit: Piața de Capital.forum - Provocări pentru dezvoltarea piețelor și creșterea lichidității, Ediția a IV-a. Parteneri BCR, BVB, CEC Bank, Infinity Capital Investments, Sphera, Teraplast
17 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield

În cazul în care aveţi un manometru, cel mai bine este să măsuraţi presiunea înainte de plecarea de pe loc a maşinii. Se face aşa-numita verificare la rece. În timpul rulajului, anvelopele se încălzesc şi, implicit, şi aerului din acestea le va creşte temperatura, ceea ce va duce la creşterea presiunii. Producătorii de autovehicule iau în calcul acest factor şi, tocmai de aceea, recomandă o presiune prestabilită care poate creşte în limite de siguranţă de până la 0.2 atmosfere.

Primăvara şi toamna, când există variaţii mari de temperatură, există probabilitatea ca dacă faceţi presiunea în roţi la o temperatură ridicată să nu mai fie corespunzătoare în dimineaţa următoare. De asemenea, dacă refaceţi presiunea dimineaţa, când este foarte frig, la orele amiezii când deja sunt peste 17 grade şi aţi rulat distanţe mai mari, cu viteze ridicate, să apară o creştere neaşteptată a acesteia.

Pentru a combate acest fenomen de variaţii de presiune, unii şoferi aleg să-şi umfle roţile cu azot în loc de aer. Acest gaz are un coeficient de dilatare extrem de redus faţă de oxigen. Prin urmare, riscurile variaţiilor de presiune cauzate de temperatură sunt, practic, inexistente. Pe de altă parte, trebuie să ştiţi că aerul din atmosferă conţine aproximativ 78 de procente azot. Asta înseamnă că, de fapt, doar 22 de procente din aerul introdus în atmosferă va suferi o dilatare sau contractare mai mare, nu şi restul. Prin urmare, această metodă este de cele mai multe ori inutilă.

Avantajul azotului, în schimb, este acela că are molecula mai mare decât oxigenul. În consecinţă, va fi mai greu să treacă prin peretele anvelopei. Astfel, o anvelopă umflată cu azot în loc de aer, va menţine mai mult timp o presiune constantă indiferent de temperaturi sau de spaţiul de depozitare. Deseori însă această operaţiune este inutilă, mai ales dacă aveţi două seturi de anvelope şi un singur set de jante. În acest caz, de la un schimb la altul, veţi putea merge liniştiţi cu aceeaşi presiune care a fost introdusă în pneu atunci când a fost montat pe jantă.

În cazul în care constataţi că doar o anume roată are variaţii de presiune, cel mai bine ar fi să mergeţi la o vulcanizare şi să verificaţi integritatea acesteia. De cele mai multe ori este vorba despre o scăpare pe la valva de umplere, pe la îmbinarea dintre jantă şi anvelopă, sau de la un obiect ascuţit care a străpuns pneul. Rareori se întâmplă ca pierderea să fie cauzată de o uzură prematură a anvelopei, fie ea anvelopă de vară, anvelopă de iarnă sau anvelopă all season.

În consecinţă, nu neglijaţi presiunea în anvelope! În cazul în care nu aveţi un sistem automat de detectare a acesteia, apelaţi cu încredere la un banal manometru. Vă va scuti de multe probleme.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Conținutul acestui comunicat de presă este în întregime responsabilitatea autorului său. News.ro nu își asumă în niciun fel responsabilitatea pentru acuratețea informațiilor prezentate sau a modului de redactare a comunicatului.