Aproape 30.000 de persoane s-au înscris pe site-ul viitorului partid "Mişcarea România Împreună", dintre care aproape 17.000 şi-au declarat dorinţa de a fi membri de îndată ce RO+ va primi confirmarea de înregistrare din partea Tribunalului Bucureşti, potrivit fostului ministru al Sănătăţii Vlad Voiculescu, care este unul dintre fondatori.
Vlad Voiculescu a scris, luni dimineaţă, pe Facebook, că în primele 48 de ore de la anunţarea depunerii actelor pentru noul partid, aproape 30.000 de persoane s-au înscris ca susţinători ai RO+, iar dintre aceştia aproape 17.000 şi-au declarat dorinţa de a fi membri de îndată ce RO+ va primi confirmarea de înregistrare din partea Tribunalului Bucureşti.
"Miza principală pentru următorul an va fi asta: implicarea oamenilor buni, a celor care au stat deoparte până acum, în politică! Politica nu trebuie să fie o mocirlă. Politicianul nu trebuie să fie porc. Modul cum ne aşezăm lucrurile #în ŢaraNoastră, pentru noi şi pentru ceilalţi - pentru că asta face politica - ar trebui să fie despre ce putem face noi, #împreună!", spune Vlad Voiculescu.
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
13 iunie - Eveniment Profit: Piața de Capital.forum - Provocări pentru dezvoltarea piețelor și creșterea lichidității, Ediția a IV-a. Parteneri BCR, BVB, CEC Bank, Infinity Capital Investments, Sphera, Teraplast
17 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
Fostul premier Dacian Cioloş a anunţat vineri, într-o conferinţă de presă, că a depus la tribunal actele pentru înfiinţarea partidului “Mişcarea România Împreună” (RO+), desprins din platforma civică România 100.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.