Jucătoarea ucraineană Elina Svitolina, locul 4 WTA, a fost învinsă, vineri, cu scorul de 7-5, 6-4, de germana Julia Goerges, locul 37 WTA, în optimile de finală ale turneului de categorie Premier 5 de la Cincinnati. În schimb, Karolina Pliskova. locul 1 WTA, s-a calificat în sferturi, după 6-3, 4-6, 6-0, cu italianca Camila Giorgi, locul 82 WTA. Simona Halep, locul 2 WTA, este singura jucătoare care o poate "detrona" pe sportiva cehă, în funcţie de rezultatele lor următoare la turneul american.
Primul "scenariu" prin care Halep poate deveni în premieră numărul 1 mondial este ca ea să ajungă în finală, iar Pliskova să nu se califice în semifinale.
Şi Svitolina avea şanse la locul I dacă ar fi câştigat competiţia de la Cincinnati. Atât Pliskova, cât şi ucraineanca ar fi trebuit să joace joi în optimi, însă meciurile lor au fost amânate o zi din cauza ploii.
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
13 iunie - Eveniment Profit: Piața de Capital.forum - Provocări pentru dezvoltarea piețelor și creșterea lichidității, Ediția a IV-a. Parteneri BCR, BVB, CEC Bank, Infinity Capital Investments, Sphera, Teraplast
17 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
Svitolina era pe partea de tablou a Simonei Halep, pe care o putea întâlni din nou, după numai o săptămână, în semifinale. Jucătoarea din Ucraina o învinsese pe Halep în semifinalele Rogers Cup, cu 6-1, 6-1, turneu pe care l-a câştigat.
Pliskova trebuie să joace tot vineri şi meciul din sferturi, cu daneza Caroline Woznacki, locul 5 WTA. Ele se reîntâlnesc după partida disputată în aceeaşi fază a Rogers Cup, când Wozniacki a câştigat cu 7-5, 6-7 (3), 6-4.
La rândul ei, Halep va evolua, sâmbătă (vineri, la Cincinnati), nu înainte de ora 02.00, cu britanica Johanna Konta, locul 7 WTA, în sferturile Western&Southern Open.
Până la ora transmiterii acestei ştiri se cunoaşte o semifinalistă, spaniola Garbine Muguruza, locul 6 WTA, care a întrecut-o, cu 6-2, 5-7, 7-5, pe rusoaica Svetlana Kuzneţova, locul 8 WTA. Muguruza va evolua în penultimul act cu învingătoarea dintre Pliskova şi Wozniacki.
Tot într-un meci amânat din optimi, americanca Sloane Stephens, locul 151 WTA, beneficiară a unui wild card, a învins-o, cu 2-6, 6-3, 6-4, pe rusoaica Ekaterina Makarova, locul 39 WTA.
Partida Stephens - Goerges va stabili cealaltă semifinalistă de pe partea de tablou a Simonei Halep.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.