Cele şase ţări arabe care au rupt luna trecută relaţiile cu Qatarul, pe care îl acuză că susţine grupările jihadiste, au solicitat FIFA ca statului din Golf să i se retragă organizarea Cupei Modiale de fotbal din 2022, informează jurnalul elveţian The Local, citat de Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Arabia Saudită, Yemen, Mauritania, Emiratele Arabe Unite, Bahrain şi Egipt ar fi invocat articolul 85 al Codului FIFA, care prevede astfel de măsuri în situaţii excepţionale.

Reuters notează că oficialii din Qatar au informaţii despre un demers la FIFA al saudiţilor şi altor naţiuni, însă agenţia de presă menţionează că nu a intrat în posesia unei copii a scrisorii, iar FIFA a precizat că preşedintele Gianni Infantino nu a primit un astfel de document.

Evenimente

13 iunie - Eveniment Profit: Piața de Capital.forum - Provocări pentru dezvoltarea piețelor și creșterea lichidității, Ediția a IV-a. Parteneri BCR, BVB, CEC Bank, Depozitarul Central, Infinity Capital Investments, ROCA Industry, Sphera, Teraplast, Evergent Investment
17 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield, Globalworth, Imobiliare.ro, Nordis, Meta Estate, Genesis Property

Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite, Bahrainul şi Egiptul au impus la 5 iunie sancţiuni diplomatice, politice şi comerciale Qatarului, pe care-l acuză că susţine terorismul internaţional şi că se apropie de Iran.

Mica ţară bogată în petrol şi gaze este dependentă de importuri pentru a acoperi nevoile de bază ale populaţiei sale de 2,7 milioane de oameni.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.