Preşedintele ceh Milos Zeman a pus atacurile recente din Europa pe seama afluxului de migranţi care fug din ţările lor măcinate de războaie şi sărăcie, relatează Associated Press.
În mesajul său anual de Crăciun, difuzat luni, Zeman a spus că “în ziua de astăzi nimeni nu pune sub semnul întrebării legătura dintre valul de migranţi şi atacurile teroriste”.
Pentru a evita astfel de atacuri în Cehia, ţara nu ar trebui să accepte migranţi “voluntar”, a subliniat liderul de la Praga, într-o aluzie la eforturile Uniunii Europene de a redistribui migranţii pe continent.
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
6 iunie - Maratonul Energiei
Zeman a dat asigurări că nu are nimic împotriva ajutării migranţilor “pe teritoriile lor sau pe teritoriile învecinate”.
De asemenea, el a pledat pentru ajutarea Italiei şi Greciei. Însă “trimiterea de musulmani, migranţi incompatibili, pe teritoriul nostru înseamnă crearea unui spaţiu fertil pentru potenţiale atacuri teroriste”.
Cehia, alături de celelalte ţări din Grupul de la Vişegrad (Ungaria, Polonia şi Slovacia), se opune cotelor obligatorii de refugiaţi impuse de UE.
Comunitatea musulmană din Cehia numără între 10.000 şi 20.000 de membri, din totalul de 10,5 milioane de locuitori ai ţării.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...