Ministerul Finanţelor a plasat vineri titluri de stat scadente în 22 martie 2021 în valoare de 75 milioane lei, într-o licitaţie suplimentară celei de joi, în care a reuşit să atragă 500 milioane lei, la un randament mediu anual în creştere la 2,14%, arată datele publicate de Banca Naţională a României (BNR).
În urma sesiunii suplimentare de vineri, valoarea cumulată a emisiunii a fost de 575 milioane lei. La licitaţia suplimentară, statul a acoperit integral cererea băncilor.
Ministerul Finanţelor a vândut joi obligaţiuni de stat în valoare de 500 milioane lei (111 milioane euro), scadente la 22 martie 2021, pentru care băncile vor primi un randament mediu anual de 2,14%, în uşoară creştere faţă de cel înregistrat la licitaţia precedenţă din aceeaşi emisiune.
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
13 iunie - Eveniment Profit: Piața de Capital.forum - Provocări pentru dezvoltarea piețelor și creșterea lichidității, Ediția a IV-a. Parteneri BCR, BVB, CEC Bank, Infinity Capital Investments, Sphera, Teraplast
17 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
Obligaţiunile emise de către stat au o rată a cuponului de 3,25%.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...