Ministerul Finanţelor a reuşit să mai atragă din piaţă 53,5 milioane lei prin obligaţiuni cu scadenţa în 29 aprilie 2024, după licitaţia slabă de luni, prin care a reuşit să vândă titluri de stat de doar 235 milioane lei, mai puţin de jumătate din nivelul programat, la un randament mediu anual în creştere la 2,74%, arată datele publicate de Banca Naţională a României (BNR).

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

În urma licitaţiei suplimentare de marţi, statul a plasat în total obligaţiuni benchmark de 288,5 milioane lei (64,8 milioane euro) în cadrul emisiunii, însă nivelul rămâne cu mult sub nivelul anunţat al emisiunii, de 500 milioane lei. 

Licitaţia de luni a fost a doua din cadrul emisiunii pentru această scadenţă. 

Evenimente

30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei

În 25-26 august, la prima emisiune de obligaţiuni cu scadenţa în aprilie 2024, Ministerul Finanţelor a împrumutat 721,3 milioane lei, la un randament mediu de 2,63% pe an şi un randament maxim de 2,65%.

La noile licitaţii de luni şi marţi, băncile au obţinut un randament mediu anual de 2,74%, iar randamentul maxim acceptat de stat a fost de 2,76%.

Analiştii se aşteptau la o cerere mai mică, pe fondul creşterii aversiunii la risc a investitorilor în ultima perioadă. 

Obligaţiunile emise de către stat au o rată a cuponului de 3,25%.

Randamentele cerute de bănci la titlurile de stat româneşti au scăzut semnificativ în perioada verii, pe fondul cererii puternice, mai ales din partea investitorilor străini.

Însă tendinţa a început să se inverseze în ultimele două săptămâni. La o licitaţie de obligaţiuni benchmark pe 11 ani, cererea băncilor a fost la jumătate faţă de oferta de titluri de stat.

Licitaţia actuală, pentru titluri scadente în aprilie 2024, este a doua licitaţie slabă de titluri de stat din ultimele două săptămâni. 

În luna septembrie, Ministerul Finanţelor vrea să împrumute 4,3 miliarde lei de pe piaţa internă prin vânzarea de titluri de stat, la care s-ar putea adăuga încă 420 milioane lei prin licitaţii suplimentare.

Pentru acest an, programul de împrumuturi al României prevede atragerea a 48-50 de miliarde lei prin vânzarea de obligaţiuni pe piaţa internă.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.