Rezultatele repartizării computerizate în învăţământul liceal de stat a absolvenţilor clasei a VIII-a care nu împlinesc 18 ani până la data începerii cursurilor anului şcolar 2016-2017 au fost afişate pe site-ul admitere.edu.ro. Din 21 până în 29 iulie vor putea fi depuse dosarele de înscriere la şcolile la care candidaţii au fost repartizaţi.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice (MENCS), marţi a avurt loc repartizarea computerizată a absolvenţilor de gimnaziu.

Afişarea în unităţile de învăţământ gimnazial a listelor cu absolvenţii repartizaţi proveniţi din şcolile respective şi a listei cu locurile neocupate în unităţile de învăţământul liceal de stat este programată miercuri.

Tot miercuri, fiecare liceu va afişa lista candidaţilor repartizaţi în acea unitate, iar între 21 şi 29 iulie este prevăzută depunerea dosarelor de înscriere la şcolile la care candidaţii au fost repartizaţi.

Candidaţii rămaşi nerepartizaţi, din cauza opţiunilor insuficiente sau ca urmare a neparticipării la prima etapă a admiterii, vor fi repartizaţi în 28 iulie. Aceştia îşi vor depune dosarele la liceele în care au fost admişi în zilele de 28 şi 29 iulie.

Ministerul Educaţiei a publicat, pe 7 iulie, ierarhia absolvenţilor claselor a VIII-a, pe site-ul admitere.edu.ro, listele cu  candidaţi, în ordinea descrescătoare a mediilor de admitere, fiind afişate şi la fiecare şcoală.

Înscrierea în clasa a IX-a în liceele de stat se face fără examen, pe baza mediei de admitere, care este media ponderată între media generală obţinută la Evaluarea Naţională, cu o pondere de 75 la sută şi media generală de absolvire a claselor din gimnaziu, cu o pondere de 25 la sută.

Medii peste 5 la Evaluarea Naţională au obţinut 111.598 de absolvenţi ai claselor a VIII-a, respectiv 75,10 la sută dintre elevii care au susţinut examenele. Alţi 37.050 de elevi au medii sub 5 la Evaluarea Naţională.

Cele mai multe medii - 13.523 - sunt cuprinse în intervalul 8 - 8,49. Medie generală 10 la Evaluarea Naţională au 253 de elevi.

Numărul mediilor mai mari sau egale cu 5 la Evaluarea Naţională a crescut de la 75 la sută la 75,10 la sută în urma contestaţiilor, iar numărul mediilor de 10 s-a mărit cu 12, de la 241 la 253.

Judeţele cu procentaje superioare în privinţa mediilor mai mari sau egale cu 5 sunt: Brăila (89,2 la sută), Cluj (88,9 la sută), Municipiul Bucureşti (87,3 la sută), Prahova (86,1 la sută) şi Galaţi (82,1 la sută).

Rate scăzute ale mediilor mai mari sau egale cu 5 se înregistrează în judeţele Giurgiu (55,1 la sută), Teleorman (60,2 la sută), Caraş Severin (65 la sută) şi Mehedinţi (64,9 la sută).

La proba de Limba şi literatură română, 122.557 de candidaţi (82,2  la sută) au primit note mai mari sau egale 5, iar 1.244 de candidaţi, nota 10.

La Matematică, 100.123 de candidaţi au avut note mai mari sau egale cu 5, iar lucrările a 2.604 candidaţi au fost notate cu 10.

Rata de participare la Evaluarea Naţională a fost de 96,7 la sută: 148.648 de candidaţi prezenţi, dintr-un total de 153.673 înscrişi. Un număr de16 elevi au fost eliminaţi din cauza unor tentative de fraudă.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.